A fost eroul naționalei în Elveția:** „Țintesc un loc de titular! E o victorie importantă care ne dă speranțe!” Cui a dăruit tricoul după meci
Echipa națională a României a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), reprezentativa Elveției, într-un meci amical disputat la Lucerna, în fața a aproximativ 12.000 de spectatori.
Singurul gol al partidei a fost marcat de Gicu Grozav, jucător dorit de Steaua, Gigi Becali interesându-se de situația vârfului.
Jucătorul spune că este foarte fericit după acest debut și vrea să rămână titular și în partidele viitoare.
„Este un debut cum nu se poate mai fericit pentru mine. Am avut ceva emoții, având în vedere că era primul meci și mă uitam lângă mine și vedeam oameni precum Raț, Lobonț, fotbaliști cu mare experiență. Odată ce-a început meciul emoțiile au dispărut.
Tricoul nu o să-l pătrez, l-am dat deja fratelui meu. Sper ca după acest gol să urmeze și alte evoluții bune ca să rămân la echipa națională și, de ce nu, să țintesc spre un loc de titular.
E o victorie importantă care ne dă speranțe. S-a văzut la elvețieni că după victoria cu Germania au intrat pe teren cu nasul pe sus, dar mă bucur că am învins în orice condiții. Am purtat numărul 13, dar pentru mine a fost cu noroc. Oricum, nu sunt un tip superstițios.”, a spus Gicu Grozav.