A fost odată „Wunderteam”

A fost odată
  • Publicat:
  • Actualizat:

Când Germania a asimilat Austria, înaintea celui de-al doilea război mondial, realizând "Anschlussul", se încheia cea mai frumoasă pagină din fotbalul austriac. Până atunci, "Wunderteamul" condus din teren de Sindelar, probabil cel mai mare fotbalist austriac, impresionase printr-un fotbal frumos, de angajament. La mondialul din 1934, Austria eliminase Ungaria, o forță atunci, și doar un arbitru părtinitor în semifinala cu Italia, țara gazdă, a oprit selecționata din țara valsului să dispute finala turneului. În Franța 1938, Wunderteamul nu mai exista. Jucătorii fuseseră racolați în naționala Germaniei, iar Sindelar, care avea să refuze "onoarea" a murit în 1939. Sinucidere. Se presupune.

După război, Austria a obținut cel mai bun rezultat al ei, locul trei, în 1954, în Elveția. După aceea fotbalul austriac nu s-a mai remarcat cu nimic. Poate doar când Pezzey și Krankl au condus Austria la Mondialurile din Argentina 78 și Spania 82. Iar "blatul" cu RFG din 1982, când au trimis Algeria acasă, rămâne o pată pe obrazul austriecilor. Nicii ani 90 cu Polster sau Herzog nu au adus mare lucru.

Ce se așteaptă la Euro 2008 ? Este primul turneu de CE la care apare Austria și asta ca țară organizatoare. Fanii nu sunt optimiști. Hickersberger și elevii săi sunt contestați, actuala generație fiind considerată cea mai slabă din istoria Austriei.

Asta rămâne de văzut. Selecționerul austriac a optat pentru un lot preponderent tânăr, dorind să își obișnuiască elevii cu gustul marilor turnee. Cei câțiva jucători experimentați, în afară de "simbolul" Vastic, se regăsesc în compartimentul defensiv, probabil cel mai încercat.

Într-o grupă cu Germania, Croația și Polonia, Austria are șanse minime de a trece mai departe. Chiar și ca țară gazdă și beneficiind de un eventual sprijin al arbitrilor, tot e greu de crezut că Austria ar putea emite pretenții. Dar, pe de altă parte, surpriza poate să survină din orice direcție

Vezi aici o prezentare a Olandei

Portari:
Alexander Manninger (AC Siena)
Jürgen Macho (AEK Athens FC)
Ramazan Öczan (TSG 1899 Hoffenheim).

Fundași:
György Garics (SSC Napoli)
Ronald Gercaliu (FK Austria Viena)
Martin Hiden (SK Austria Kärnten)
Markus Katzer (Rapid Viena)
Jürgen Patocka (Rapid Vien)
Emanuel Pogatetz (Middlesbrough FC)
Sebastian Prödl (SK Sturm Graz)
Martin Stranzl (FC Spartak Moskva).

Mijlocași:
René Aufhauser (FC Salzburg)
Christian Fuchs (SV Mattersburg),
Martin Harnik (Werder Bremen),
Andreas Ivanschitz (Panathinaikos FC),
Ãœmit Korkmaz (Rapid Viena)
Christoph Leitgeb (FC Salzburg)
Jürgen Säumel (SK Sturm Graz)
Joachim Standfest (FK Austria Viena),
Ivica Vastic (LASK Linz).

Atacanți
Erwin Hoffer (Rapid Viena)
Roman Kienast (Ham-Kam Fotball)
Roland Linz (SC Braga)

Selecționer
Josef Hickersberger

Împotriva tuturor

Pare un titlu atât de comun, încât ne-am putea întreba dacă mai găsim vreo echipă căreia să i se potrivească. Evrika! Austria. Până acum, singurul câștig al austriecilor la acest turneu final este faptul că îl vor organiza, alături de Elveția. După asta, potopul. Mai întâi, au fost cei peste 10.000 de fani care au cerut ca naționala să nu joace la Euro, având în vedere subțirimea lotului și rezultatele din meciurile amicale. Ce lovitură la moralul și-așa șubred al elevilor lui Hickersberger! Cum să-ți mai ardă să dai totul pe teren știindu-te sabotat de propriii suporteri?

Nu e totul. Dacă s-ar lua după statistică, probabil că Ivanschitz și compania i-ar asculta pe semnatarii petiției. Niciun jucător nu a mai gustat plăcerea de a juca la Euro, evident pentru că Austria este la primul turneu final al marii competiții continentale. În plus, dacă stăm să adunăm numărul de goluri marcate de cei 23 convocați, descoperim că Austria este cea mai slabă dintre cele 16 participante. Luați toate acestea și adăugați faptul că media de vârstă a lotului este de 26 de ani și jumătate (locul 4 într-un top al „tinereții”) și titlul nu va mai părea chiar atât de banal ca la prima citire. Nu trebuie uitat însă ceva. Austriecii mor, dar nu se predau, vorba cuiva. Dacă Germania, Polonia și Croația își închipuie că vor avea meciuri de antrenament contra gazdelor competiției, ar putea avea parte de surprize neplăcute.

Alin Bufnilă

Speranța Harnik

Lotul austriac nu dispune de nume mari. Există un Manninger, un Pogatetz, un Ivanschitz. Însă speranțele austriecilor se leagă de noua speranță, Martin Harnik. Tânărul mijlocaș de la Werder a început să se impună în prima echipă a celor de Bremen, acolo unde a marcat la debut, la fel ca la echipa națională. Harnik nu este o vedetă, nu încă, dar într-o echipă care are mari probleme în a găsi calea spre gol, Harnik poate să fie surpriza, omul care să aducă explozia în jocul amfitrionilor.

Harnik este promisiunea austriecilor pentru viitor. Poate că la acest turneu nu va avea șansa să se vadă mult, dar pe de altă parte, poate fi omul potrivit care să îl sprijine pe golgeterul Linz. Oricum fanii austrieci vor sta cu ochii pe Harnik pentru a vedea dacă puștiul se va ridica la înălțimea așteptărilor

Sistem de joc 4-5-1

Selecționerul austriac a experimentat mai multe sisteme în meciurile amicale, dar preferat pare a fi un 4-5-1, care se poate transforma în 4-4-2 pe faza de atac. Este mai mult decât evident că austriecii vor merge pe cartea apărării. O apărare solidă, puternică, dată de forța și experiența unor Martin Stranzl și Emanuel Pogatetz. La mijloc, mai mult ca sigur vor figura Standfest și Aufhauser, ca un zid în fața fundașilor. În ofensivă vor apărea primele probleme pentru Hickersberger. Singurul care va apare sigur în primul "11" va fi golgeterul Linz. El ar putea fi sprijinit din linia a doua de tânărul Harnik. Selecționerul austriac este conștient că trebuie să găsească soluții, fiindcă va trebui să și marcheze pentru a putea spera ceva.

Performanțe anterioare

Austria va participa la primul turneu de Campionat European din istoria sa

Drumul spre Euro

Austria s-a calificat din postura de țară co-organizatoare

Programul partidelor

Duminică, 8 iunie 19:00
Austria – Croatia Viena – Ernst Happel

Joi, 12 iunie 21:45
Austria – Polonia Viena – Ernst Happel

Luni, 16 iunie 21:45

Austria – Germania – Viena – Ernst Happel

Șanse la Euro

La o primă vedere Austria nu are nicio șansă de a trece de grupe. Germania este prea puternică, iar Croația și Polonia sunt echipe dificil de înfrânt. Nici calitatea de gazdă nu pare să ajute cu mult formația lui Hickersberger, tinerețea jucătorilor și lipsa de experiență fiind puncte negative. Rămâne de văzut dacă entuziasmul va putea purta Austria spre sferturi

Pronostic: Austria nu va trece probabil de grupe, valoarea nu o recomandă ca o competitoare de cursă lungă

Vezi aici o prezentare a Elveției


Vezi aici o prezentare a Italiei


Vezi aici o prezentare a Croației

Vezi aici o prezentare a Spaniei

Vezi aici o prezentare a Suediei

Vezi aici o prezentare a Franței

Vezi aici o prezentare a Greciei

Vezi aici o prezentare a Portugaliei

Vezi aici o prezentare a Cehiei

Vezi aici o prezentare a Turciei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial:
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial: "Chiar dacă nu sună bine"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
×