A intrat în ISTORIE! **Budapesta, orașul în care Mutu a egalat recordul lui Hagi: 35 de goluri la națională
Săptămâna viitoare se vor împlini 13 ani de când Emeric Ienei îi dădea șansa unui puști de 21 să debuteze, într-un amical contra Greciei, în tricoul naționalei.
76 de selecții mai târziu, acel tânăr, devenit între timp unul dintre cei mai emblematici jucători ai tricolorilor din ultimul sfert de veac, a egalat, la Budapesta, recordul de goluri marcate pentru țara noastră. Adrian Mutu a bifat cea de-a 35-a reușită pentru România, dintr-un penalty obținut tot de el (min 68) și l-a egalat pe marele Gheorghe Hagi, golgheterul all-time al României.
Dorinel i-a luat selecțiile „Regelui”
Cifrele lui Gică Hagi la echipa națională sunt incredibile! În 16 ani a strâns 125 de meciuri în care i s-a cântat imnul, 35 de goluri și șase participări la turneele finale de Campionat European sau Mondial. Primul record personal pe care cel mai bun fotbalist din istoria naționalei l-a văzut doborât a fost cel al selecțiilor. Dorinel Munteanu, fostul mijlocaș al României și actualul antrenor al campioanei Oțelul, i-a depășit performanța în mandatul lui Victor Pițurcă, fiind chemat insistent de selecționerul naționalei chiar și la 39 de ani! Cu 134 de selecții strânse, Munti s-a retras dintre tricolori într-un amical pierdut în fața Germaniei în 2007.
Același Pițurcă
Coincidență sau nu, Victor Pițurcă este antrenorul naționalei în mandatul căruia sunt doborâte recordurile lui Hagi. Acum, i-a oferit o nouă șansă lui Adrian Mutu și, implicit, i-a oferit acestuia șansa de a intra în istorie alături de „Rege”. Cu un record bătut și un altul pe cale de a fi depășit, Hagi va rămâne în curând cu o singură cifră imbatabilă: e omul pe mâna căruia a stat de cele mai multe ori banderola de căpitan al naționalei. Hagi a fost liderul României în 65 de meciuri, la mare distanță de actualii pretendenți la rolul de căpitan din echipa lui Pițurcă.
Hagi și Mutu față în față la echipa națională
Hagi – Mutu
125 Meciuri 76
35 Goluri 35
6 Calificări 2
„Nu mă gândesc la recordul lui Hagi. Eu sper să batem mâine și să nu îl depășesc pe Hagi. Am mai spus că nu e atât de important pentru mine.”, spunea „Briliantul” la conferința de presă dinaintea disputei cu Ungaria.
1 singur meci a pierdut România când Mutu a înscris: contra Danemarcei, în calificările pentru Euro 2004.
65 de meciuri cu banderola pe braț are Gică Hagi, un record care va dăinui peste ani. Singurul care ar fi avut șanse să-l întreacă ar fi fost Cristi Chivu (51), dar fundașul lui Inter s-a retras de ceva timp de la națională.