Selecționerul Christoph Daum a urmărit din tribune partida Steaua – CFR Cluj, scor 2-0, și a aflat la Național Arena de performanța lui Claudiu Keșeru, care a reușit un hat-trick în victoria obținută de Ludogoreț cu Lokomotiv Gorna, scor 5-0. Dacă de obicei selecționerul vorbește la superlativ despre jucătorii săi, de această dată acesta a avut o reacție diferită, precizând că e important să luăm în calcul și faptul că Ludogoreț a întâlnit o echipă mult mai slab cotată.
Daum a vorbit și despre prestațiile avute de Nicolae Stanciu în tricoul lui Anderlecht, în ultima săptămână.
„Keșeru a marcat trei goluri? Împotriva cui? Să nu privim doar cifrele. Mă bucur pentru Claudiu, întotdeauna e bine să marchezi. Pe Nicu Stanciu la unele meciuri din Europa nu l-am văzut pe teren. Eu cred în el. Sper să realizeze cel mai bun meci al lui împotriva Danemarcei”, a declarat selecționerul Christoph Daum, citat de Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER