A mers cu Pușcaș, de ce nu ar merge și cu restul puștilor? Trei întrebări după România – Lituania 3-0, meci cu surprize plăcute din partea fotbaliștilor aduși de la naționala U21
România a defilat pe teren propriu, la Ploiești, în partida contra Lituaniei, codașa grupei noastre din Liga Națiunilor. Elevii lui Cosmin Contra au controlat meciul din primul și până în ultimul minut și au câștigat cu 3-0 grație reușitelor lui Pușcaș, Keșeru și Stanciu. Astfel, miza naționalei noastre rămâne victoria din ultima etapă, din Muntenegru, acolo unde sperăm la victorie și inclusiv la o minune în meciul pe care Serbia îl va juca împotriva Lituaniei.
Dincolo de victoria așteptată, partida de pe „Ilie Oană” a scos în evidență trei fotbaliști pe care Cosmin Contra i-a promovat la „echipa mare” de la naționala U-21: Pușcaș, Hagi și Cicâldău. Primul a fost titular și a deschis scorul contra Lituaniei, iar ceilalți doi au intrat în repriza a doua, având evoluții apreciate la final de către selecționerul Cosmin Contra. În aceste condiții, ProSport propune spre dezbatere trei subiecte importante.
1. Italia B, peste Bulgaria și România
Chiar dacă a reușit și el să înscrie, celălalt jucător de atac din primul „11” al României, Claudiu Keșeru, nu a avut o evoluție la nivelul celei reușite de Pușcaș. Poate să fie încă o dovadă a faptului că nivelul din campionatele României și Bulgariei, cele care dau atacanții obișnuiți ai echipei lui Contra – Keșeru și Țucudean – este sub cel din campionatul în care joacă Pușcaș. Atacantul de 22 de ani are 9 apariții în ultimele 11 partide ale lui Palermo, liderul din Serie B, echipă pentru care a reușit să înscrie de trei ori. Cifrele sunt mult sub cele ale lui Keșeru (13 goluri în 15 meciuri de campionat) și Țucudean (8 goluri în 12 meciuri de campionat), însă nivelul la care joacă Pușcaș este incomparabil mai mare decât primele ligi din România și Bulgaria. Merită Pușcaș un loc de titular și în Muntenegru?
2. Dacă Pușcaș e o variantă, Pașcanu de ce nu ar fi?
Plecând de la raționamentul de mai sus, Alexandru Pașcanu poate să fie și el o soluție viabilă pentru ultimul meci din Liga Națiunilor. Chiar și cu un adversar modest în față, Moți și Săpunaru au avut multe momente de slăbiciune. Primul a avut două faze în care și-a faultat subtil adversarii în careu, însă neglijențele au scăpat arbitrului, iar al doilea a ales de multe ori soluții simple, rudimentare, în situații fără presiune. Pașcanu are meciuri în picioare în acest sezon pentru Leicester U23 și este unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din lotul României U21, națională calificată la turneul final european din vara anului viitor. Este meciul de la Podgorica momentul oportun pentru integrarea în echipă a tânărului fundaș central?
3. Lipsa de experiență, argumentul lui Contra
Selecționerul a încercat, la finalul partidei, să ucidă din fașă toate aceste teorii printr-un discurs în care a explicat motivele pentru care integrarea tinerilor fotbaliști care vin de la naționala U21 este mai grea decât pare. „Trebuie să avem grijă pentru că în meciurile de tipul ăsta cei tineri pot da peste adversari care să îi domine fizic, nu vor mai întâlni doar fotbaliști de vârsta lor. La fel, pot fi dominați și de experiența celor pe care îi întâlnesc pe teren”, a spus Cosmin Contra. Argumentele selecționerului stau în picioare doar până când analizăm prestațiile din această campanie a fotbaliștilor de pe posturile „amenințate” de Pușcaș, Hagi sau Pașcanu. Keșeru a fost un monument de lipsă de eficiență, mijlocașii ofensivi – cu excepția lui Stanciu – au avut evoluții oscilante, iar la nivelul fundașilor centrali am avut probleme reale, fie că a fost vorba despre Săpunaru și Moți, fie că a fost vorba despre Chiricheș sau Tamaș.
Credeți că puștii aduși de la naționala U21 vor fi pe teren la ultimul meci din Liga Națiunilor, deplasarea din Muntenegru?