A scăpat Mutu de datorie?
Gianpaolo Montenerri, avocat elvețian celebru în ceea ce privește spețele sportive, îl apără pe Mutu în litigiul cu Chelsea de la Camera de Soluționare a Disputelor de la FIFA.
Imediat după ce Gazzeta dello Sport a anunțat că românul are de plătit daune de 12 milioane de euro clubului englez, Montenerri s-a pus pe treabă, solicitând FIFA o confirmare, contrariat fiind de faptul că informația a fost publicată în presă înainte ca părțile să fie înștiințate. În urmă cu două zile, Montenerri a primit și răspunsul: „Nu este nimic adevărat. Comisia nu a dat nicio rezoluție în cazul Mutu vs. Chelsea“.
Mutu către „Nașu“: „E intoxicare!”
„A fost un balon de aer. Un zvon care a pocnit în cele din urmă. Nimic adevărat. Nu excludem nici ideea unei strategii puse la cale de italieni, dat fiind că jucați împotriva lor la Euro”, afirmă avocatul elvețian.
Starea de spirit a lui Mutu s-a schimbat vizibil în ultimele două zile, redevenind jovial și optimist. De altfel, ieri, într-un moment în care s-a aflat față în față cu președintele FRF, Mircea Sandu, l-a informat și pe acesta că este liniștit, spunându-i scurt: „Am aflat! A fost o intoxicare”. Referitor la cum va decurge în continuare litigiul, avocatul spune că va merge până în pânzele albe pentru Mutu, dreptatea fiind de partea acestuia.