A venit transferul pentru fundașul lui Rădoi! „99% se face”
Adrian Rus (23 de ani) va semna în următoarea perioadă cu MOL Vidi, din Ungaria. Academia Pușkaș a acceptat oferta rivalilor din campionat, iar fudanșul va juca pentru cea mai bogată echipă maghiară.
Rus a evoluat în acest an în Liga 1 Betano, la Sepsi Sf. Gheorghe, unde fusese împrumutat. Evoluțiile sale au impresionat, iar MOL Vidi ar fi decis să-l cumpere. Informația a fost confirmată de un oficial al lui Sepsi. „Este adevărat! Rus este în acest moment la Budapesta, unde va efectua vizita medicală. Totul este clar și în proporție de 99% acest transfer se va face. El oricum încheiase sezonul la Sepsi pentru că este accidentat și a mers în Ungaria să semneze actele„, a declarat Janos Bokor pentru de Fanatik.
Rus este component al României U21. A jucat 3 partide în campania de calificare la Campionatul European din acest an și are șanse mari să fie cooptat de Mirel Rădoi în lotul pentru turneul final.
Statisticile fundașului de 1.88 m în acest sezon la Sepsi:
- 15 meciuri
- o pasă de gol