Silviu Lung junior povestește momentele pe care le petrecea în copilărie cu tatăl său și dificultățile pe care le-a întâmpinat din cauza numelui.
Silviu Lung jr (22 de ani) s-a scuturat de numele pe care-l poartă. Goalkeeper-ul oltean spune, așa cum e poate normal, că tatăl i-a fost și idol în fotbal. Era prea mic să îl prindă pe acesta încă în activitate, dar a petrecut multe seri uitându-se la meciurile înregistrate pe care Silviu Lung – seniorul – le avea acasă. ProSport prezintă cele două laturi ale unuia dintre cei mai talentați portari ai României. Silviu Lung, fiul unui mare portar, și goalkeeper-ul Lung! Fiul: „Tata va fi mereu mândru de mine. La fel și fratele meu”
Silviu duce mai departe numele familiei sale. Tatăl său a fost unul dintre cei mai mari portari ai României, iar numele Lung a atârnat destul de greu pe umerii mezinului: „Toată lumea se raporta la marele Silviu Lung, iar eu eram un copil de 14-15 ani. Din cauza asta, atunci când mai făceam o prostie la meciuri, eram aspru criticat. Dar mi-a prins bine de tot, că acum, la doar 22 de ani, sunt tare ca piatra”. Uriașul din lotul naționalei spune că, la început, nu i-a plăcut deloc fotbalul. Era atras mai mult de jucăriile pe care ai lui i le cumpărau din plin: „Nu prea mă uitam eu la meciuri. Pe tata nu l-am prins decât în ultimii doi ani de activitate, dar eram mult prea mic. Mă lua când eram micuț, mă așeza lângă el în pat, și punea un meci al lui și-mi zicea «Hai să vezi și tu cine a fost tata!»”.
A încercat și în atac
Juniorul familiei Lung putea fi cel care să rupă tradiția pe care ai lui o au în fotbalul românesc și să nu ajungă portar. Cel puțin la început, Silviu nu a stat în poartă, ci voia să fie jucător de câmp: „Am mers din curiozitate, să văd cum e. Am jucat în câmp, cam pe toate posturile, că antrenorul voia să vadă unde mă descurc mai bine. Până la urmă, tot în poartă am ajuns”. Nu i-a fost frică de faptul că, dacă n-ar fi ajuns fotbalist profesionist, familia i-ar fi reproșat eșecul: „Tata va fi mereu mândru de mine, la fel și frate-miu. De ce să fie dezamăgiți? Eu măcar am încercat!”. N-a fost convins din start că poate ajunge sus, așa că s-a axat și pe școală și a neglijat fotbalul: „Când eram în clasa a VIII-a mama nu mă lăsa decât sâmbăta la antrenament. În timpul săptămânii aveam meditații la diferite materii. Eu aveam doar în weekend timp de fotbal – sâmbătă antrenament, duminica meci”.
„La antrenamente nu îmi e tată, ci Coach!”
O bună parte a carierei sale, Silviu Lung a fost antrenat chiar de tatăl său. Se întâmplă și acum, la Astra, dar susține că în timpul antrenamentelor nu se mai ține cont de relația tată-fiu. „Acolo e Coach, nu tata! Iar eu nu mai sunt băiatul lui. Știi cum e la antrenament, mai scapi o înjurătură, mai faci ceva. Nu mă cenzurez față de el”, explică Silvică.
Portarul: „După o paradă perfectă Scoți pieptul în față și spui «Sunt bun!»”
Olteanul a reușit să se detașeze de numele pe care îl poartă și să confirme că este unul dintre portarii de valoare din țară. L-am rugat să detalieze fiecare trăire a unui goalkeeper pentru un inside cât mai bun în universul acestui post destul de dificil. „Știi cât timp te afectează o greșeală? Două secunde! Exact timpul care se scurge din momentul în care iei mingea din plasă și o dai la centrul terenului. Bați din palme și strigi «Hai pe ei, băieți, că se poate!»”, spune sigur pe el Silviu Lung. Nu ține minte, sau cel puțin așa susține, nicio greșeală comisă dintr-un motiv simplu: „Ți-am zis că e o chestiune de secunde. Apoi uiți, așa e sănătos!”. O paradă reușită o analizează însă mult mai amplu: „Te ridici de pe teren, scoți pieptul în față și spui «Da, sunt bun!». E un moment de maximă adrenalină. Pentru că asta îți dă fotbalul. E destul de greu pentru un om de rând să înțeleagă trăirile astea. Unii găsesc ceea ce noi avem la fotbal în sporturile extreme”, explică el.
„Nu știam unde să mă așez în vestiar”
Intrarea în prima echipă a Craiovei a fost primul său obiectiv, iar lucrul acesta s-a întâmplat mai repede decât s-ar fi așteptat: „Aveam doar 15 ani, eram cel mai mic din lot. Sincer, nici nu știam unde să mă așez în vestiar”. Peste doi ani avea însă să debuteze în Liga I, oarecum accidental: „Bornescu era accidentat, iar eu eram al treilea portar. Rezerva lui Mircea era Bănică, dar Nicolo Napoli m-a preferat pe mine”.
„Să vorbim peste cinci ani și să-ți spun că sunt împlinit”
Silviu e conștient de calitățile sale și știe că poate deveni viitorul portar al naționalei. Evită să se includă în grupul celor mai buni portari din țară: „Vreau să stăm de vorbă peste cinci ani și să îți spun că sunt un om împlinit”. Scurt, dar cu mai multe înțelesuri. Pentru națională, juniorul familiei Lung e însă mult mai la obiect: „Campionatul Mondial, clar e o țintă! Eu spun că lumea va avea mult mai multe motive de bucurie de acum încolo”.
Modestia și discreția sunt semnele valorii. Niciun moment nu mi s-a urcat lumea la cap, sunt un tip destul de deștept Silviu Lung, portar România
Când greșesc mă mai sună Tibi, fratele meu, și râde de mine! E cea mai bună terapie asta prin râs, că uiți imediat Silviu Lung, portar România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER