România câștigă cu Estonia și merge la baraj, acolo unde ar putea întâlni Grecia, Portugalia, Croația sau Ucraina. Pițurcă a declarat imediat după meci că este fericit și că speră ca naționala să treacă și de baraj: „Sper să reușim”.
„Suntem fericiți, am ajuns la baraj, avem șansa noatră și ne-o vom juca, cu oricine am pica. Îmi doresc să ne calificăm la un CM, pentru această generație”, a spus Piturca la gsptv.
Pițurcă: „Am fost la curent cu scorul din Turcia”
„Am ajuns aici prin muncă, printr-o concentrare fantastică. Sigur că au fost și meciuri cu care nu am mulțumit publicul, dar am reușit. Am fost la curent cu meciul din Turcia, băieții jubilau pe bancă”, a mai spus Pițurcă după meci.
„Pornim cu șansa a doua la baraj”
„Toate echipele pe care le putem întâlni la baraj sunt foarte puternice. Pornim cu șansa a doua, dar ne-o vom juca cum știm mai bine. Vom fi mai puternici peste o lună. Sper să prindă meciuri și Torje, și Marica. Am crezut în corectitudinea Olandei, am simțit pe pielea mea. Este o echipă care se respectă, așa sunt educați să joace. Van Gaal este un mare antrenor și eram sigur că va face un meci bun la Istanbul„, a mai spus selecționerul.
Pițurcă: „Această calificare nu înseamnă foarte mult”
„Să fim realiști, această calificare nu înseamnă foarte mult. Dacă această campanie se va încununa cu o calificare în Brazilia va fi senzațional. Probabil suporterii au stat în fața televizoarelor pentru a fi la curent și cu meciul din Turcia sau poate că au fost supărați după înfrângerea cu turcii. La 2-0 pentru Olanda, nu ne interesa mai mult decât să ne facem jocul. Stancu este un jucător foarte valoros, a obținut un penalty, e om de bază al naționalei. Aș da nota 10 cu plus echipei naționale”, a mai spus Pițurcă.
Nu se teme de Portugalia „Niciuna dintre echipele pe care le putem întâlni la baraj nu este de valoarea Olandei. Nici măcar Portugalia. Păi, ei nu au fost în stare să bată acasă Israel, în meci decisiv”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER