Același Pițurcă

Din momentul în care golul rece al lui Van Persie zdrobea tot ce mai rămăsese de sperat pentru noi la Euro 2008 ne-au trebuit doar maximum două zile să găsim vinovatul. El s-a numit Victor Pițurcă. A urmat un potop de înjurături. Acum, România se regăsește înainte de două meciuri care îi pot regenera mândria într-o grupă în care a pornit cu șanse boțite de la primul meci. Înjurăturile pentru Pițurcă sunt doar răzlețe acum pentru că, hai să fim cinstiți, dincolo de declarații, mai degrabă simțim că nu ne vom califica la Mondiale. După bucuria turneului final și furia anti-Pițurcă, ne simțim cumva resemnați acum, așteptând doar ca proclamația tristeții noastre să fie semnată cu picioarele unui sârb. Noi ne schimbăm halucinant de repede. Printre înjurături, Pițurcă e însă singurul care rămâne același. Antipatic și încăpățânat, dar totuși singurul care mi-a lăsat senzația că, în acest februarie insipid, crede cu tărie că vom bate Serbia și Austria. E același cu cel pe care cu toții îl înjuram după Euro.

P.S. În războiul civil care a urmat revoluției bolșevice din Rusia, un amiral a condus o armată de voluntari într-o încercare de a anihila din fașă cangrena roșie. Deși putea pleca și trăi liniștit în SUA, Alexandr Kolchak a preferat să rămână, murind după doi ani de lupte, în 1920, în Siberia, în fața plutonului de execuție. I se spusese că e o nebunie să se opună transformărilor care cuprinseseră Rusia. Au urmat însă zeci de ani în care comunismul a ținut jumătate de planetă într-un sumbru și absurd sechestru. Nebunii erau în altă parte…