Acuzat de Burleanu, Becali a răspuns imediat: „Spune bazaconii, lucruri trăsnite. Dacă făceam eu primul 11, eram calificați acum, garantam cu bani!”

Gigi Becali a comentat pentru agenția de presă MEDIAFAX declarațiile președintelui FRF, Răzvan Burleanu, care a spus că n-ar mai fi existat un scandal mediatic legat de echipa națională dacă primul 11 ar fi fost făcut de finanțatorul FCSB.

Burleanu a mai spus că, până în 2014, „reprezentanții „clanului” Becali” au avut influență” la echipa națională și că Becali nu ar mai fi făcut scandal dacă ar fi putut influența numirea noului selecționer. Contactat de MEDIAFAX, Becali a negat cele spuse de președintele FRF și declarat că, în cazul în care ar fi făcut el primul 11 la echipa națională, România era în momentul de față calificată la Campionatul Mondial din 2018, găzduit de Rusia.

Becali a mai spus că Burleanu controlează Comisia Tehnică a FRF, iar deciziile ei sunt cele pe care le dorește conducătorul forului.

„La bazaconii nu poți să răspunzi. Când spune unul lucruri trăsnite nu ai ce să răspunzi. În primul rând, nici n-am fost în relații, nici nu vorbeam… Nici cu Victor, nici cu Giovanni n-am fost în relații bune în vremea aia. În al doilea rând… Înseamnă că e bine, că a avut rezultate echipa națională, nu? Dacă am putut să am atât de mare influență înseamnă că-s deștept, dar nu am avut. Nu am avut și nici nu mă interesează să am vreo influență, că nu am nevoie, nu-mi trebuie. Nu vreau să am influență la echipa națională nici dacă mi se oferă, că nu mă interesează. N-am niciun interes, ce pot să fac?

Dacă văd că echipa națională a României e condusă de străini, văd Comisia de antrenori, tot străini. Mă deranjează, dar nu am ce face. Nu înțeleg asta. Mie imi plac oamenii care sunt deschiși, pe față și simpli, nu care ascund, vorbesc despre Comisia Tehnică… Ce zice el (n.r. – Burleanu), aia face Comisia Tehnică. Treaba lor, să facă ce vor.

Dacă eu făceam primul 11 eram calificați acum. Garantam calificarea, dar eu când garantez pun și banii… Pun și un milion sau două deoparte și garantez. El a dat și bani, a și pierdut calificarea, dar eu garantam calificarea. Eu garantez cu bani când garantez”, a declarat Gigi Becali, pentru Mediafax.

Publicat: 07 09. 2017, 18:47
Actualizat: 07 09. 2017, 19:03