Adevăratul vinovat** pentru falimentul echipei naționale!

Adi Mutu a greșit grav atât înainte, cât și după partida
pierdută sâmbătă de tricolori, 0-5 cu Serbia, la Belgrad, iar
suporterii și coechipierii l-au condamnat prompt pentru lipsa de
respect. Adevărata problemă rămâne însă starea catastrofală în care
a ajuns fotbalul românesc după două decenii în regimul Mircea
Sandu.
Marele vinovat pentru situația fără ieșire în care se află
naționala este, fără dubii, președintele FRF, omul care a confiscat
puterea în august 1990 și al cărui unic scop pare să fi fost, în
tot acest timp, conservarea sistemului.

Naționala nu mai înseamnă nimic
După 20 de ani, Mircea Sandu domnește peste o ruină. Baza materială
e catastrofală, performanțele lipsesc cu desăvârșire, campionatul
intern e sfâșiat de corupție, scandaluri și haos, legile nu sunt
respectate, violența s-a revărsat în stradă. Naționala, emblema și
mândria românilor altădată, nu mai înseamnă nimic. Absența oricărui
program pe termen mediu și lung de creștere a copiilor și
juniorilor ne-a adus într-o situație unică în istoria de 87 de ani
a naționalei: nu mai există fotbaliști tineri de perspectivă!

Scandal alimentat de federali
Despre tot acest dezastru, etalat în întreaga sa grozăvie la
Belgrad, unde lipsa de clasă a României a ieșit la iveală prin
contrast cu ambițioasa echipă a Serbiei, nu s-a vorbit aproape
deloc.
Atenția opiniei publice s-a concentrat asupra lui Mutu.
Comportamentul său lipsit de orice urmă de respect față de colegi,
suporteri și antrenori l-a transformat rapid în ținta ideală. Iar
conducerea federală (la care s-a alăturat, surprinzător, și
antrenorul tricolorilor), încântată de direcția pe care a luat-o
discuția, a încurajat discret scandalul.

Pionii
sacrificați

Cazul Mutu 2009 seamănă însă, dacă privim în urmă, cu altele
apărute – ce „coincidență”! – periodic, după fiecare eșec de
proporții.

Noiembrie 2001
Ratarea calificării la Mondiale, pentru prima oară după 12 ani
glorioși, a dus la demisia selecționerului Gică Hagi. „M-am simțit
trădat de Mircea Sandu”, avea să povestească Hagi. „Regele”,
principalul vinovat pentru eșecul din barajul cu Slovenia, a fost
însă singurul care a plătit.
Martie 2003
Înfrângerea suferită acasă, 2-5 cu Danemarca, în preliminariile
Euro 2004, a însemnat sacrificarea unui fotbalist-simbol pentru
România. Gică Popescu, aflat atunci spre finalul carierei, a fost
arătat cu degetul. „Baciul” și-a încheiat traseul la națională, iar
Mircea Sandu a scăpat din nou.
Septembrie 2003
Ratarea calificării la turneul final al Europenelor din 2004, după
un 2-2 dramatic la Copenhaga, cu Danemarca, i-a prilejuit lui
Mircea Sandu o tiradă violentă împotriva lui Lennart Johansson,
șeful UEFA. Forul continental a fost acuzat că a asmuțit arbitrii
asupra noastră, „Nașul” spunând că „le-a fost frică să nu se spargă
Carlsbergul în ei”, aluzie la faptul că producătorul danez de bere
era sponsor al turneului final.
Noiembrie 2004
După 1-1 la Erevan, cu Armenia, în preliminariile Mondialelor din
2006, a venit rândul selecționerului Anghel Iordănescu să fie
aruncat peste bord. Ulterior, toate eșecurile din acea campanie au
fost puse în cârca lui Iordănescu.
Octombrie 2009
După 0-5 cu Serbia, final de coșmar al celei mai slabe campanii de
calificare din ultimele patru decenii, opiniei publice i se indică
doi vinovați: Victor Pițurcă, precedentul selecționer, și Adrian
Mutu, vedeta indisciplinată.
Întotdeauna, cei care au plătit pentru eșecuri au fost antrenorii
și jucătorii. Niciodată, ținta n-a urcat spre vârf. Așa s-a ajuns
ca, în octombrie 2009, naționalele României să piardă, în doar 24
de ore, cu scoruri catastrofale la toate nivelurile: 0-3 cu Scoția
la juniori sub 19 ani, 1-5 cu Letonia la tineret și 0-5 cu Serbia
la seniori.¢