Adi Ilie, convins că naționala lui Edi Iordănescu va ajunge la Campionatul European din 2024: „Suntem neînvinși! Eu cred că o să ne calificăm!”

În ciuda celor care au criticat dur jocul naționalei României din dubla cu Israel și Kosovo, Adrian Ilie a spus că este optimist și a dat de înțeles că tricolorii vor reuși să se califice la EURO 2024.

Adi Ilie, încrezător în forțele naționalei României: „Păstrăm șanse de calificare la Campionatul European”

România a primit numeroase critici pentru jocul prestat în meciurile cu Israel, scor 1-1, respectiv cu Kosovo, scor 2-0. În ciuda contestatarilor, Adrian Ilie, fostul atacant al Valenciei, este convins că naționala lui Edi Iordănescu va reuși să se califice la Campionatul European din Germania.

„Nu e vorba că ne chinuim. Trecem printr-o perioadă mai grea cu fotbalul în România, mai ales la echipa națională, dar și la echipele de club. Eu îi felicit pentru că în această grupă sunt neînvinși încă și păstrăm șanse de calificare la Campionatul European.

Eu cred că o să ne calificăm. Suntem neînvinși și depinde de noi situația. Sper ca jocul să se îmbunătățească și să câștigăm toate celelalte meciuri.

Sunt importanți spectatorii. Și la meciurile cu Kosovo și Israel s-a văzut că sunt al doisprezecelea jucător și împing jocul. Eu sper ca după aceste două meciuri, cu Belarus și Andorra, să fim deja calificați.

(n.r – Când o să mai vedem un Adrian Ilie la echipa națională?) Sunt jucători de valoare. Au valoare, d-aia și joacă pe afară. Sperăm să nu fie doar unul, ci mai mulți. Vreau să vină jucători din spate și să aibă rezultate cum au avut Hagi și Gică Popescu”, a declarat Adrian Ilie pentru Sport.ro.

Ce fotbaliști a convocat Edward Iordănescu pentru meciurile cu Israel și Kosovo

PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 4/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0)

FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 24/2), Andrei Burcă  (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 20/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 8/0), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 29/2)

MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Darius Olaru (FCSB, 12/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Damac | Arabia Saudită, 61/12), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 47/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 10/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 8/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 13/3)

ATACANȚI
George Pușcaș (Genoa | Italia, 37/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 32/4), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0)

Publicat: 17 09. 2023, 21:40
Actualizat: 17 09. 2023, 21:40