Adi Mutu, selecționerul echipei naționale a României U21, a fost lăsat fără cuvinte de elevii săi după calificarea la EURO 2021.
România U21 a remizat cu Danemarca U21, scor 1-1, iar „tricolorii mici” merg la turneul final din 2021, iar Adi Mutu s-a declarat încântat de evoluția jucătorilor săi.
Totodată, Adi Mutu a ținut să îi dedice mamei lui calificarea la Campionatul European din 2021, cea care astăzi își sărbătorește ziua de naștere, dar și lui Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale a României care a contribuit la calificarea „tricolorilor mici”.
„Nu aveam rost să riscăm. Îi așteptam ca să iasă și după să forțăm pentru că se apărau pe două linii. Mă bucur că ne-am calificat, dar vreau să spun ceva. Vreau să dedic această victorie familiei mele, dar în special mamei mele pentru că este ziua ei. Este un lucru important pentru mine ca antrenor, pentru această generație de fotbaliști extraordinari. Ei vor forma naționala mare.
Trebuie să îi mulțumim lui Mirel Rădoi pentru că a adus 10 puncte la această calificare. Ar fi fost păcat să pierdem o calificare cu două penalty-uri inventate. Cred că băieții au arătat că joacă fotbal, am dominat Danemarca, i-am surprins cu așezarea fundașilor laterali. Eu sunt foarte bucuros. Acești băieți care au contribuit la această calificare trebuie să fie felicitați.
Costache aleargă foarte mult, se dăruiește și joacă pentru echipă. Le promitem că la EURO o să încercăm să îi reprezentăm cu mândrie și onoare. E trist fără suporteri. Trecem cu toții printr-o perioadă dificilă, dar e bine că le putem oferi câte o bucurie”, a spus Adi Mutu la finalul meciului România U21 – Danemarca U21, scor 1-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER