Adrian Mutu a fost numit de FRF (Federația Română de Fotbal) drept noul selecționer ale echipei naționale a României U21, chiar dacă decizia a fost contestată de mai mulți oameni din lumea fotbalului românesc, iar ”Briliantul” le răspunde contestatarilor.
Fostul atacant al echipei naționale a României a avut o carieră presărată cu mai multe evenimente extrasportive, dar Adi Mutu susține că este mândru de tot ce a făcut în perioada în care era fotbalist profesionist și nu regretă nimic.
Ce să mă urmărească, nu mă urmăreşte nimeni. Eu cred că am fost un jucător nu spun mare, dar am fost un jucător care am demonstrat prin cifre ceva ce foarte puţini jucători români din toate tiompurile au demonstrat.
Dacă toată lumea mă întreabă tot timpul şi o pune într-o umbră în care face ştire, asta e problema voastră a jurnaliştilor, dar ceea ce am făcut eu nu poate să îmi ia nimeni şi nu o să îmi ia niciodată pentru că statistica vorbeşte şi partea aia, partea fotbalistică s-a încheiat., face parte din trecutul meu de care sunt foarte mândru.
Ce pot să spun eu? Că viaţa de antrenor e altceva, eu ca om sunt alt om, aşa că nu. Probabil o să mă întrebaţi de acum încolo 20 de ani aceleaşi lucruri”, a declarat Adrian Mutu în exclusivitate pentru Telekom Sport.
Adi Mutu i-a luat locul lui Mirel Rădoi pe banca tehnică echipei naționale a României, toate acestea după ce fostul căpitan al FCSB-ului a fost numit principal la prima reprezentativă. Primul meci al ”Briliantului” pe banca naționalei de tineret va avea loc pe stadionul ”Ion Oblemenco”, pe 31 martie, atunci când va avea loc partida cu Danemarca U21.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER