Adi Mutu, „reglaje” fine la ultimul antrenament înaintea debutului la Campionatul European U21: „Atacă mingea!” România – Țările de Jos, azi, de la 22:00 | FOTO & VIDEO

Adi Mutu, ultimul antrenament inainatea debutului la Campionatul European U21 2021
Vezi galeria foto - 13 poze

Naționala lui Adi Mutu promite un Campionat European mare. „Tricolorii” au făcut cunoștință cu Bozsik Arena din Budapesta, unde vor juca cele trei partide din Grupa A. România debutează azi (miercuri), de la 22:00, într-o partidă cu Țările de Jos.

Naționala României U21 va fi prezentă în această săptămână la Campionatul European din Ungaria și Slovenia. Va avea trei meciuri extrem de dificile în grupele competiției contra Olandei, Ungariei și Germaniei. Elevii lui Adrian Mutu sunt cazați la hotelul Marriott din Budapesta și vor juca pe Bozsik Arena. Jurnaliștii ProSport au fost marți în vizită și au avut parte de o surpriză.

  • ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.

Adi Mutu, „reglaje” fine la ultimul antrenament înaintea debutului la Campionatul European U21: „Atacă mingea!” 

România U21 va juca cele trei meciuri din grupe pe stadionul Bozsik Arena din Budapesta. Arena are o capacitate de 8.200 de locuri, însă din cauza pandemiei de coronavirus spectatorii sunt interziși la turneul final din Ungaria și Slovenia.

Mutu și compania au făcut azi cunoștință cu cocheta arenă din Budapesta. După un scurt discurs pe teren, Mutu a supervizat și o ședință de pregătire de 60 de minute.

 

După minutele de încălzire, Radu Drăgușin și compania au trecut la seria de sprinturi, ca apoi să intre la jocul cu mingea. Selecționerul nu i-a scăpat din priviri, iar pe final nu au lipsit indicațiile pe un ton ridicat: „Mingea jos, mingea jos! Atacă mingea!”.

România – Țările de Jos, azi, de la 22:00

România debutează azi, de la 22:00, la Campionatul European U21 2021, al doilea turneu final consecutiv cu prezența României, iar jucătorii lui Adi Mutu promit un nou rezultat mare.

România – Țările de Jos se joacă azi, de la 22:00, și poate fi urmărit în format Live Video Online pe ProSport.ro.

Lotul României U21 pentru EURO 2021

  • Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Mihai Eșanu (Dinamo București);
  • Fundași: Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Haruț (FCSB), Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Raul Opruț (AFC Hermannstadt), Radu Boboc (FC Viitorul);
  • Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Răzvan Oaidă (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA);
  • Atacanți: George Ganea (FC Viitorul), Adrian Petre (UTA Arad / în locul lui Valentin Costache, infectat cu COVID-19)

Faza grupelor va avea loc în perioada 24-31 martie 2021, în timp ce fazele eliminatorii se vor disputa între 31 mai şi 6 iunie 2021.

Grupele EURO 2021

Grupa A: Ungaria, Germania, ROMÂNIA, Țările de Jos
Grupa B: Slovenia, Spania, Cehia, Italia
Grupa C: Rusia, Islanda, Franța, Danemarca
Grupa D: Portugalia, Croația, Anglia, Elveția

Programul României la EURO 2021

24 martie, 22:00: România – Țările de Jos
27 martie, 19:00: Ungaria – România
30 martie, 19:00: Germania – România

Sursa foto: frf.ro

Publicat: 24 03. 2021, 01:25
Actualizat: 24 03. 2021, 01:34