Deși se așteptau ca Adrian Mutu să fie apostrofat în Ghencea, părinții „Briliantului” au rămas șocați de primirea ostilă de care fiul lor a avut parte la meciul Steaua-Fiorentina (0-1). Mai mult de atât, tatăl atacantului s-a revoltat, declarând că l-a sfătuit pe Adrian să boicoteze echipa națională.
„Dumnezeu i-a pedepsit pe fanii Stelei. Scursurile societății au defulat. În troaca din Ghencea, lăturile au fost la ele acasă. Dar, vorba proverbului: Cum e turcu”, și pistolul. Dacă patronul Stelei a spus că e bine ca Adi să fie fluierat, supușii s-au conformat! E bine că Adrian nu s-a enervat la acele emanații ale inculților și huliganilor din Ghencea. Mi s-a făcut greață când am văzut acele mesaje. Îl sfătuiesc pe Adi să boicoteze convocările la națională la meciurile pe care tricolorii le vor disputa în Ghencea. Să vina la națională, pentru că este echipa cea mai importantă, dar pe oricare alt stadion în afară de cel din Ghencea”, a declarat Spiridon Mutu pentru EVZ.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER