Adrian Mutu este apărat de Răzvan Raț, după ce selecționerul României U21 a ales să nu mizeze deloc pe Radu Drăgușin în prima partidă de la Euro U21, cea cu Olanda U21: 1-1.
Fostul fundaș al naționalei României consideră că fotbalistul lui Juventus este dezavantajat de faptul că apare foarte rar în echipa torinezilor, iar antrenamentele nu se pot compara cu meciurile oficiale, așa că decizia luată de Adrian Mutu la meciul cu Olanda U21 este una corectă.
„Drăgușin a ars niște etape. Faptul că te antrenezi la un alt nivel este ceva, dar meciul este meci! Contează să ai ritm de meci. Acel antrenament, indiferent de intesitatea sa, nu va fi la același nivel cu meciul. Mutu este antrenor, el bagă pe cine vrea în teren! E clar că apar tot felul de păreri despre cine trebuia să joace.
De fiecare dată sunt unii care își spun părerea cu un interes în spate. De asta avem selecționer, el decide cine intră în lotul echipei naționale și el compune primul 11, în funcție de adversar. Nici Mutu, nici Rădoi, nimeni nu-și vrea răul. Fiecare alege primul 11 care consideră că este potrivit”, a spus Răzvan Raț, la Digi Sport.
Deși n-a mai fost folosit în ultima perioadă, Radu Drăgușin ar fi decis să continue în tricoul lui Juventus.
„Sunt mereu bucuros când sunt chemat la echipa națională, am fost mândru. Sunt discuții despre viitorul meu, nu vreau să intru în subiectul acesta, vreau să iau o decizie bună pentru cariera mea”, a declarat Radu Drăgușin, în cadrul unei conferințe de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER