Adrian Mutu, fermecat de Radu Drăgușin! „Poate fi viitorul lider al naționalei”. Ce i-a spus Andrea Pirlo despre jucătorul român | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Adrian Mutu este încântat de Radu Drăgușin. Fundașul de 18 ani a debutat acum câteva zile la Juventus, într-un meci din Liga Campionilor. „Briliantul” este convins că tânărul jucător poate fi viitorul lider al naționalei României și spune că fotbalistul a fost lăudat de Andrea Pirlo.
Radu Drăgușin a debutat la Juventus într-un meci de Champions League. Andrea Pirlo i-a oferit primele minute tocmai în duelul cu Dinamo Kiev, formația antrenată de Mircea Lucescu. Radu Drăgușin a intrat în minutul 69 în locul lui Demiral în partida câștigată cu 3-0 de formația din Torino. Adrian Mutu este încântat. Și el a pariat pe puștiul de la Torino și i-a oferit un tricoul de titular în partida cu Malta, din preliminariile Campionatului European de Tineret din anul 2021.
„L-am urmărit la Under 23 la Juventus început, într-un meci cu Real, se vedea că are ceva. Credeam că are 21 de ani, nu mi-a venit să cred când am auzit că are 18 ani, statura lui e una impresionantă. Am vorbit și cu Oprescu, la Under 19, să îl iau la mine. Nu a fost vreo problema de a se adapta, e super-profesionist, foarte serios, un băiat care lucrează, nu se plânge.
E la under 21 pe merit, daca nu avea COVID era și la meciul cu Danemarca. Mă bucur, e un lucru mare să debutezi la 18 ani la Juve.
Am vorbit cu el, i-am spus că e important, e un vis devenit realitate, am simțit și eu la Argeș, Dinamo, Inter, dar i-am spus că nu înseamnă nimic dacă nu ai continuitate și nu rămâi acolo. I-am zis că trebuie să muncească mult, pretențiile cresc. Fotbalul adevărat pentru el acum începe”, a declarat Adrian Mutu în emisiunea „ProSport Live”.
„Poate fi viitorul lider al naționalei”
Selecționerul naționalei de tineret știe ce înseamnă să ajungi la o echipă mare de la o vârstă fragedă. Adrian Mutu avea 20 de ani când a ajuns la Inter. La finalul sezonului a fost împrumutat la Verona.
„E mai bine pentru Drăguşin să rămână la Juve sau să meargă undeva unde să joace?
Mai bine ar fi să joace titular meci de meci la Juve. Eu am făcut pasul de la Inter la Verona, am ales să joc, e riscant, pentru că poți să te pierzi, dar, dacă te duci și ești la fel de motivat și ai 30 de meciuri pe an, este extraordinar. Poți să te întorci anul următor și să fii titular la 19 ani la Juventus.
Ai vorbit cu Pirlo?
Are încredere în el ca jucător, îl apreciază. Drăguşin nu ar trebui să se transfere în iarnă, ci să lase sezonul să se termine. PIrlo poate îi va da șansă să joace mai mult, îl apreciază. Dacă va fi titular la Juve la 19-20 de ani, poate fi viitorul lider al naționalei”, a mai declarat Adrian Mutu.
„Sper că părinții lui să fie cu picioarele pe pământ”
Radu Drăgușin are ofertă după primele 20 de minute în tricoul lui Juventus. RB Leipzig s-a interesat de el, iar Mutu îl sfătuiește să rămână cu picioarele pe pământ.
„I-am spus de mâine să uite toate comentariile pozitive. Fără să vrei te fură, începi să crezi că ai realizat ceva când n-ai realizat nimic. Îmi aduc aminte de mama. Tata era cu picioarele pe pământ, mama mă lăuda mereu. Sper că părinții lui să fie cu picioarele pe pământ. Ei stiu, au fost și ei sportivi și stiu ce înseamnă aceste lucruri”, a declarat Adrian Mutu.
Debutul lui Radu Drăgușin a fost trăit cu sufletul la gură de toți cei din familia lui. Svetlana Drăgușin a mărturisit că a fost impresionată de gestul lui Alvaro Morata. Atacantul spaniol a postat un mesaj prin care i-a încurajat fiul.