Adrian Mutu, pe lista FRF pentru postul de selecționer al României! Declarația cu care Răzvan Burleanu deschide calea unor negocieri viitoare: „Are un potențial uriaș”

Adrian Mutu reactioneaza in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FC Voluntari, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Rapid Giulesti din Bucuresti, sambata 4 februarie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

Adi Mutu, antrenorul celor de la CFR, a venit în Gruia în urma demiterii lui Andrea Mandorlini.

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a dat o declarație prin care l-ar putea ademeni pe „Briliant” spre postul de selecționer al echipei naționale.

Adrian Mutu, pe lista FRF pentru postul de selecționer al României! Declarația cu care Răzvan Burleanu deschide calea unor negocieri viitoare: „Are un potențial uriaș”

Răzvan Burleanu l-a catalogat pe Adrian Mutu, noul tehnician de la CFR, ca fiind un antrenor cu potențial uriaș.

Prin intermediul acestei declarații, președintele Federației Române de Fotbal deschide calea unor negocieri viitoare cu „Briliantul” pentru când contractul lui Edi Iordănescu va expira.

„După cum știți, cu Adrian Mutu am colaborat foarte bine la nivelul FRF, atât din postura de director sportiv, cât și, apoi, din cea de selecționer care a calificat naționala U21 la Campionatul European din 2021.

E un antrenor cu un potențial uriaș, mi-aș dori să fie unul dintre antrenorii români care reușesc în a-și depăși cariera de jucător. E în acea zonă de profesionalism și a început bine la primul meci”, a opinat Răzvan Burleanu.

Ce a spus Adrian Mutu după debutul său la CFR Cluj

După primul său meci la CFR, cel cu Voluntari, scor 4-1, Adi Mutu, antrenorul formației din Gruia, a spus că este foarte mulțumit de atitudinea jucătorilor săi.

„Un debut cu victorie, deci foarte bun. Mă bucură atitudinea băieților, așteptam de la ei o reacție după înfrângerea de la FC Botoșani și au avut-o. Știam că FC Voluntari se apără foarte bine și e foarte bună și pe contraatac. De aceea a trebuit să avem răbdare.

Deac cred că e cel mai emblematic jucător al CFR-ului și avem nevoie de cineva care să țină steagul sus. Nu doar că am fost colegi la echipa națională, dar am jucat și împotriva lui. Mă bucur pentru el, a jucat bine. Avea nevoie și el de acest lucru, e încă o confirmare a valorii sale”, a spus Mutu.

Publicat: 30 01. 2024, 21:53
Actualizat: 30 01. 2024, 21:54