Adrian Porumboiu l-a criticat dur pe Edi Iordănescu, după Elveția – România 2-2.
Edi Iordănescu a fost criticat dur de Adrian Porumboiu, la finalul meciului dintre Elveția și România, 2-2.
Echipa noastră a cedat inițiativa încă de la fluierul de start, iar gazdele au dominat copios și au avut multe situații bune de a marca. La adăpostul avantajului luat încă din prima repriză, 2-0, Elveția și-a permis să efecvtueze mai multe schimbări pentru a le da minute rezervelor, iar „tricolorii” au dat lovitura pe final, când Valentin Mihăilă a marcat de două ori și a adus un punct nesperat.
Edi Iordănescu a început meciul cu trei fundași centrali – Andrei Burcă, Radu Drăgușin și Ionuț Nedelcearu – strategie care i-a atras numeroase critici din partea oamenilor de fotbal din România.
Fostul patron de la FC Vaslui, Adrian Porumboiu, nu a făcut excepție și a transmis că în defensiva „tricolorilor” a fost un adevărat haos.
Fostul arbitru FIFA Adrian Porumboiu nu a înțeles strategia ultradefensivă a lui Edi Iordănescu din meciul Elveția – România.
„Am numărat vreo șapte fundași, dar nimeni nu marca pe nimeni. Au ratat (n.r. elvețienii) niște ocazii de antrenament parcă. Nu ne-au luat în serios, dar e bine ca cineva să nu te ia tot timpul în serios. Prima repriză a fost ceva horror și mi-e greu să înțeleg de ce a jucat cu atâția fundași. Nu marca nimeni pe nimeni și aveau niște ocazii de parcă jucau singuri. Când te duci cu fundul în poartă, pui atâția fundași și vezi că nu iese, schimbi.
Când au jucat cu patru fundași, chiar dacă ultimul era improvizat – mă refer la Burcă, un jucător admirabil – jocul s-a schimbat. Ce s-ar fi întâmplat dacă jucam de la început cu 4-3-3? Cred că le puneam serioase probleme. Ei ne-au tratat de sus și am avut un noroc orb de a egala, dar jocul, cât am jucat cu atâția fundași, a fost sub orice critică și mă gândeam să nu plecăm cu desaga plină. Până la urmă, a ieșit bine, un punct mare, dar trebuie să fim sportivi și să spunem că la loto nu câștigi tot timpul. Meciul ăsta a fost câștigat ca la loto”, a declarat Adrian Porumbiu, potrivit Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER