Fundașul naționalei României, Adrian Rus, a vorbit, cu câteva ore înainte de ultimul meci din preliminariile EURO 2020, despre partida cu Spania. De asemenea, internaționalul a făcut referire și la barajul, care reprezintă ultima șansă pentru noi de a ajunge la turneul final.
Într-un interviu acordat Frf.ro, fotbalistul lui Mol Fehervar a promis că tricolorii nu merg doar în vizită pe Wanda Metropolitano, unde se dispută Spania – România. De asemenea, Adi Rus le-a mulțumit celor aproximativ 12.000 de fani români care vor asista la partidă și a vorbit și despre barajul din Liga Națiunilor:
– Adi, în această seară disputăm ultimul joc din aceste preliminarii, contra Spaniei. Cum te simți înaintea unui asemenea joc? – Chiar dacă e un meci care nu mai contează, fiind ieșiți din lupta calificării, atunci când joci la națională ai obligația să oferi totul la fiecare joc. Așa vom face și diseară, chiar dacă vom avea în fața noastră cel mai puternic adversar din grupă!
– După acest meci urmează un martie intens cu barajul din Liga Națiunilor care ne poate duce la EURO! – Așa este, trebuie să facem tot posibilul să ne calificăm. Avem această șansă și va trebui să luptăm pentru calificare. Trebuie să fim uniți, să fim o echipă, să luptăm unul pentru celălalt pentru obiectivul comun.
– Ai un mesaj pentru fanii naționalei în aceste momente? Chiar și la partida din această seară veți avea o susținere importantă, 12.000 de români sunt anunțați în tribunele arenei Wanda Metropolitano. – Le mulțumesc pentru susținerea și devotamentul arătat de-a lungul acestei campanii. I-am simțit mereu aproape, iar acum, deși știu că sunt dezamăgiți, demonstrează că iubesc echipa națională. Iar pentru noi jucătorii asta contează foarte mult!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER