Adversarii din Feroe vor să repete performanța din partida cu Grecia: „Vom face totul să surprindem la meciul cu România”

Antrenorul reprezentativei Insulelor Feroe, Lars Olsen, a declarat, sâmbătă, că echipa sa va face totul pentru a surprinde la meciul cu România, după părerea sa cea mai bună selecționată din grupa F de calificare la Euro-2016.

„Am jucat, în noiembrie, în Grecia și am făcut un rezultat mare, care ne dă încredere pentru jocul de mâine. Lotul se prezintă bine, ne-am antrenat de cinci-șase ori, toți jucătorii sunt valizi. Căpitanul echipei noastre, Frodi Benjaminsen, și-a schimbat locul de muncă și nu a putut veni cu noi. Are 37 de ani, și la această vârstă încearcă să se gândească mai mult la ce va fi după încheierea activității. Vom avea un meci foarte dificil mâine, însă promit că vom face totul să surprindem. Am urmărit jocurile României, care după părerea mea este cea mai bună echipă din grupă. România are un stil de joc asemănător Greciei, dar dispune de jucători tehnici la mijlocul terenului, Sânmărtean, Chipciu, Tănase, și doi oameni în bandă, Raț și Papp, foarte ofensivi. Când am văzut tragerea la sorți am spus că Grecia este favorita grupei, însă acum cred că România este cea mai bună echipă. Are jucători foarte tehnici și multă încredere. Am fost surprins de faptul că Grecia a pierdut de trei ori pe teren propriu”, a spus tehnicianul.

Olsen s-a arătat surprins de faptul că Alexandru Chipciu nu mai face parte din lotul tricolorilor din cauza unei accidentări, spunând că nu a fost informat despre acest lucru de către cei din staff-ul său. Antrenorul danez a mai spus că echipa sa se va baza pe strategia cu care a învins în Grecia, chiar dacă România este marea favorită. „Suntem o echipă mică, toate meciurile pornim din postura de outsider, dar avem și calitățile noastre. Important pentru noi este să creștem de la meci la meci. Vom încerca să învingem și mâine, chiar dacă nu suntem favoriți. Nu sunt convins că așa se va întâmpla, dar, dacă vom reuși să avem măcar jumătate din ocaziile pe care le-am avut în Grecia, va fi bine pentru noi. Și aici, ca și la noi, plouă, nu știu dacă poate constitui un mic avantaj. La noi se joacă pe terenuri sintetice, însă avem și jucători care joacă pe gazon, în Scoția și Danemarca. Chiar dacă stadionul este mai mic, mai compact, sunt convins că 15.000 de spectatori vor pune presiune pe noi. Nu cred că este amuzant să comentăm faptul că jucătorii noștri merg la serviciu. Acolo este viața foarte grea, cred că acești oameni ar trebui apreciați”, a mai afirmat Lars Olsen.

Pentru partida de duminică, s-au vândut peste 13.000 de bilete. Un număr de 450 jandarmi vor acționa pentru asigurarea ordinii publice în imediata apropiere a stadionului „Ilie Oană”, precum și pe traseele stabilite pentru afluirea sau defluirea suporterilor. Din punct de vedere al măsurilor de ordine și siguranță publică, se va acționa în sistem de management integrat, ceea ce implică o cooperare permanentă a Jandarmeriei cu Poliția, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, precum și cu Poliția Locală.

Echipa națională a României întâlnește, duminică, de la ora 19.00, pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești, selecționata Insulelor Feroe, într-o partidă contând pentru Grupa F a preliminariilor Euro-2016.

Mediafax

Publicat: 28 03. 2015, 21:26
Actualizat: 28 03. 2015, 22:11