Una dintre marile dileme pentru Edward Iordănescu, în privința partidelor cu Kosovo și Elveția, a fost cea legată de postul de fundaș stânga. Selecționerul nu are multe variante la dispoziție, iar Camora și Opruț sunt fundașii stânga pe care se va baza România.
Acest post pare unul problematic la echipa națională, iar Ioan Ovidiu Sabău are o propunere inedită.
„Eu l-aș fi văzut pe Chipciu. Acum, sigur, îmi dau și eu cu părerea. Un jucător, fundaș stânga, pentru un astfel de joc, în deplasare, unde îți trebuie un jucător tare, un jucător puternic, să-și câștige duelurile. La cum a arătat Chipciu în ultimul timp… Eu vedeam tipul ăsta de jucător. Experiență, foame are, era bine pregătit, a jucat meci de meci și a făcut-o foarte, foarte bine. Sigur, este un selecționer care vede altfel lucrurile, diferit, are încredere în jucători. Nu știa probabil dacă Chipciu mai este motivat să vină la echipa națională”, a spus Sabău, la Prima Sport.
Alexandru Chipciu a fost folosit de Ioan Ovidiu Sabău fundaș stânga, în mai multe rânduri în sistemul 3-4-3, folosit la „U” Cluj. La 34 de ani, Chipciu a avut un final de sezon cu evoluții foarte bune, printre cei care l-au remarcat fiind și Mihai Stoica.
Fotbalistul Universității Cluj are 46 de partide disputate pentru echipa națională. Ultima dată când Alexandru Chipciu a fost convocat la echipa națională se întâmpla în 2019, într-un România – Malta, cu Cosmin Contra selecționer. Interesant este că Alexandru Chipciu a fost folosit și atunci pe postul de fundaș, acesta evoluând în flancul drept al defensivei.
Noi avem un punct forte, avem entuziasm, pentru că am obținut două victorii foarte importante și întotdeauna când ai încredere, ai entuziasm, atunci îți poți continua drumul cu un rezultat foarte bun. Nu ne luăm după alte rezultate, pentru că niciun meci nu se aseamănă cu altul – Adrian Iencsi, la ProSport Live
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER