Alex Dobre s-a dezis de naționala României și l-a atacat pe selecționer, dar acum a dat-o la întors. „S-a interpretat! E o onoare pentru mine!”
Alex Dobre, jucătorul care în urmă cu un an declara că nu mai vrea să joace la echipa națională a României, a dat-o la întors după ce a prins lotul pentru meciurile cu Andorra și Belarus.
Alex Dobre s-a dezis de naționala României și l-a atacat pe selecționer, dar acum a dat-o la întors
Alex Dobre face parte din lotul echipei naționale a României pentru meciurile cu Andorra și Belarus, chiar dacă în urmă cu un an declara că nu mai este interesat de prima reprezentativă și îl ataca pe selecționer.
„Nu mai sunt interesat de echipa naţională a României. Cei de acolo mă fac să mă simt inexistent, invizibil. Nu mi-au respectat munca”, a spus Alex Dobre pentru Le Bien Public, citat de Orange Sport.
După ce a fost convocat de Edi Iordănescu la prima reprezentativă, Alex Dobre a încercat să o dea la întors și a transmis că declarația sa a fost interpretată greșit.
„(n.r. În urmă cu un an ai spus că nu te interesează echipa națională) Am fost întrebat de echipa națională și am spus că nu vreau să vorbesc despre asta și s-a interpretat că eu nu îmi doresc să fac parte din echipa națională, ceva de genul. Dimpotrivă, pentru mine este o onoare, o plăcere și mereu voi veni cu inima deschisă pentru a reprezenta România. Pentru mine cea mai importantă este victoria, dar dacă pot să aduc ce am mai bun eu jocului, dar cel mai important este să îmi pun calitățile în slujba echipei și să luăm toate cele trei puncte.
(n.r. Cum ai primit veste convocării) Eram într-o dimineață, tocmai ce-mi făcusem cafeaua și am primit un mesaj pe telefon, m-am bucurat enorm de mult. Avem șanse foarte mari, sunt naționale accesibile. Cred că dacă dăm tot ce avem mai bun, eu cred că putem să luăm primele două locuri”, a spus Alex Dobre pentru FRF.TV.
Lotul convocat de Edi Iordănescu:
- PORTARI: Florin Niță (Pardubice | Cehia, 19/0), Ionuț Radu (Auxerre | Franța, 2/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0);
- FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 10/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 20/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 3/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 15/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 2/0);
- MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (FCSB, 9/0), Alexandru Cicâldau (Ittihad Kalba | EAU, 28/4), Marius Marin (Pisa | Italia, 8/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 9/0), Darius Olaru (FCSB, 9/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 44/2), Adrian Șut (FCSB, 0/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 56/11), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 5/1), Alexandru Dobre (Famalicão | Portugalia, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 16/5), Octavian Popescu (FCSB, 5/0);
- ATACANȚI: Florin Tănase (Al Jazira | EAU, 15/2), Denis Alibec (Farul Constanța, 27/2).