-Fundașul dreapta spune că și-a primit cadoul încă de marți, calificarea în baraj, dar ar da orice pentru bonusul numit Rio 2014
-Jucătorul celor de la Astra susține că nu are preferințe în ceea ce privește adversarul României de la baraj
După bucuria calificării la barajul pentru Campionatul Mondial din Brazilia, Alexandru Mățel a trăit alte clipe frumoase, alături de colegii care l-au primit, în vestiarul din „9 Mai”, cântându-i „La mulți ani!” și oferindu-i un tort. El a împlinit 24 de ani la două zile după meciul cu Estonia (2-0), în care a fost titular. Constănțeanul Astrei este unul dintre câștigurile naționalei din actuala campanie de calificare la Cupa Mondială.
Alex, ce-și dorește un internațional la 24 de ani? Multe lucruri, atât pe plan familial, cât și profesional. Însă, în primul rând, doresc să fiu sănătos și să fi scăpat definitiv de problemele medicale pe care le-am avut! Adunând perioadele de absență, am lipsit aproape un an, mai întâi două luni, apoi șase, când m-am operat și, din nou, încă două luni. Acum mi-am revenit complet și sunt într-un moment bun al carierei, am jucat aproape meci de meci, la echipa de club, în preliminariile Europa League și la națională!
Ce cadou ai primit de ziua ta? Cel mai frumos cadou l-am primit acum două zile, calificarea la barajul pentru Campionatul Mondial! Sper să ajungem acolo, ar fi o realizare imensă pentru mine ca la 24 de ani să am șansa de a participa la o astfel de competiție.
În plan personal? Păi, mă pregătesc și de nuntă! Am fixat data acestui eveniment pe 7 iunie, anul viitor, încă de acum câteva luni! Am vorbit cu logodnica mea, Cristina, și dacă ne vom califica la Campionatul Mondial voi amâna nunta câteva săptămîni!
Pe cine ai prefera ca adversar la baraj? Vă spun sincer că nu am nicio preferință. Toate adversarele sunt dificile, dar indiferent cu cine vom juca, avem șansa noastră la calificare. Sper ca suporterii să fie alături de jucătorii naționalei, pentru că vom face totul să mergem în Brazilia, este visul oricărui fotbalist care îmbracă tricoul primei reprezentative. Țin să le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine și mi-au fost aproape în momentele mai dificile ale carierei, antrenori, staff, colegi, suporteri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER