Alex Maxim trage un semnal de alarmă după victoria cu Austria: „Să nu sărbătorim două săptămâni!” Cum explică super golul de la Klagenfurt: „Am vrut să-i țin cu sufletul la gură!”
Alex Maxim a impresionat în victoria României cu Austria, scor 3-2, iar internaționalul român este fascinat de colaborarea cu Mirel Rădoi. Totuși, Maxim susține că n-ar trebui să sărbătorim prea mult o victorie care nu ne duce la vreun turneu final.
Mijlocașul ajuns la Gaziantep a vorbit și despre partida cu Irlanda de Nord, scor 1-1, însă a descris și golul superb înscris la Klagenfurt.
Alex Maxim, după marele succes cu Austria: „Să nu sărbătorim două săptămâni!”
„Momentan sunt în București. Mâine dimineața voi zbura în Turcia, am preferat să mă odihnesc. Oboseala a fost destul de mare, la București un teren destul de greu. Ne-am recuperat însă fizic și psihic și am terminat meciul cu bine. Au fost două meciuri complet diferite. Irlanda de Nord se apără în jumătatea proprie, au fost cu 9-10 jucători în 20-25 de metri. Puteam închide meciul, dacă marcam golul al doilea. Chiar și așa, am avut reacție, iar Denis a lovit bara. Austria, în schimb, s-a deschis mult, au încercat să domine. A fost mai ușor să avem ocazii”, a spus Maxim, la Digi Sport.
Mirel Rădoi este deja un selecționer foarte apreciat de tricolori: „Rădoi este deschis, comunicativ, se face explicat foarte bine, iar aceste lucruri sunt pozitive, mai ales pentru jucătorii tineri. Atmosfera a fost foarte bună și drept dovadă rezultatul. Totuși, aă rămânem cu picioarele pe pământ, să nu sărbătorim două săptămâni această victorie. Cred că a fost o bucurie meritată. Toată lumea a fost foarte bucuroasă, nu multă lume ne dădea șanse să câștigăm, așa că a fost o eliberare. A fost o acțiune foarte reușită, nu a fost simplu nici pentru staff. Nu este ușor să pregătești în 3-4 zile două meciuri importante. Nu ne dorim decât să continuăm pe același drum. Să marchezi trei goluri pe terenul Austriei nu este chiar simplu”, a punctat Maxim.
Fostul jucător al lui Mainz a explicat și cum a reușit golul de senzație cu Austria: „Am vrut să țin oamenii cu sufletul la gură (n.n. râde)! A fost o inspirație de moment, am văzut că portarul avea dubii dacă să iasă sau nu. Dacă mingea nu intra în poartă, nu știu dacă lumea era așa de încântată de execuția mea. Mulțumesc lui Dumnezeu că a intrat în poartă”.