Alex Mitriță, decizie șoc: nu mai vrea să vină la naționala de fotbal a României! I-a anunțat pe secunzii lui Edi Iordănescu | EXCLUSIV
Veste șoc pentru EdI Iordănescu! Alex Mitriță a decis să nu mai vină la naționala României și i-a anunțat pe secunzii selecționerului hotărârea lui.
Fotbalistul a jucat 25 de minute în partida cu Muntenegru, din deplasare, după care nu a mai prins niciun minut în celelalte trei jocuri din luna iunie, cu Bosnia, Finlanda și returul cu Muntenegru, de la București.
România a pierdut trei dintre cele patru meciuri jucate în Liga Națiunilor: tricolorii au bătut doar Finlanda, scor 1-0.
Alex Mitriță, adio România! Fotbalistul se retrage de la echipa națională
Alex Mitriță ar fi comunicat oamenilor selecționerului imediat după jocul din Muntenegru că nu mai are de gând să răspundă convocărilor și că ar fi mai bine să nu mai fie chemat pentru a nu le refuza oficial.
Decizia lui Mitriță reprezintă cu adevărat o lovitură pentru Edi Iordănescu, tot mai contestat după seria de rezultate proaste de pe banca tricolorilor.
„Îmi e foarte drag Alex. Nu vreau să intru prea mult în discuțiile astea și să analizez, dar pot spune un singur lucru. Are un talent incredibil și îl folosește la 10%. Dacă el avea și o mentalitate de luptă, de a se bate și a înțelege că fotbalul la un nivel mare înseamnă sacrificiu din toate punctele de vedere, sacrificiu în joc când ai mingea, sacrificiu să o recuperezi, sacrificiu pentru grup, să dai de la tine și să te implici, ar fi de nivelul primelor patru echipe din Anglia. Este un jucător care este atât de decisiv când are mingea, dar, din păcate, la dificultăți renunță și el la fel ca ceilalți”, a spus Răzvan Lucescu, potrivit Digi Sport.
27 de ani are Alexandru Mitriță