Meciul de retragere al lui Ronaldo, Brazilia-România, e miercuri, de la ora 03:50, LIVE la PRO TV. Mijlocașul Dan Alexa este conștient că va avea o misiune dificilă în fața vedetelor braziliene Neymar și Robinho, dar se declară fericit că va avea onoarea să fie pe teren la meciul de retragere al legendarului Ronaldo.
„Va fi un meci infernal contra Braziliei. Vom vedea miercuri dacă Neymar și Robinho vor reuși să treacă de mine, iar mingea să rămână la noi. Va fi greu, dar voi încerca să-i opresc, deși sunt printre cei mai buni din lume în duelurile unu la unu. Ronaldo este un jucător mare, țin minte că am jucat împotriva lui într-un amical, pe vremea când evoluam în China. Este senzațional, el este primul Ronaldo din fotbal. Probabil va marca un gol, deoarece este meciul lui de retragere”, a spus Alexa la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER