Alexandru Dobre, fotbalistul care se plângea că nu e convocat la națională, a debutat în tricoul României contra Andorrei: „Sunt foarte onorat și fericit”

Alexandru Dobre (Dijon FCO),Image: 727388166, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Alexandru Dobre (24 de ani), jucătorul celor de la Famalicao, și-a jucat meciul de debut în partida câștigată de naționala României contra Andorrei, 2-0.

Alexandru Dobre a spus ce l-a deranjat cel mai tare: „S-a interpretat că eu nu îmi doresc să fac parte din echipa națională”

Alexandru Dobre a fost chemat în premieră la prima reprezentativă a României. Extrema tricolorilor a debutat în meciul cu Andorra și a intrat în minutul 73 pe terenul de joc, iar Olimpiu Moruțan a fost cel care a fost schimbat. La puțin timp după ce a fost introdus, a avut câteva faze în care a fost periculos.

Alexandru Dobre a dezvăluit cum a reacționat când a primit vestea convocării la naționala României.

„Eram într-o dimineață, tocmai ce-mi făcusem cafeaua și am primit un mesaj pe telefon, m-am bucurat enorm de mult.  Avem șanse foarte mari, sunt naționale accesibile. Cred că dacă dăm tot ce avem mai bun, eu cred că putem să luăm primele două locuri”

Colegii m-au primit foarte bine, staff-ul m-a primit foarte bine. Simt o energie pozitivă și simt că toată lumea este dispusă să dea totul. Sper din tot sufletul să dăm tot ceea ce avem mai bun în aceste două meciuri. Este un vis împlinit să fac parte din prima reprezentativă a României și să îmi reprezint țara. 

(n.r. În urmă cu un an ai spus că nu te interesează echipa națională) Am fost întrebat de echipa națională și am spus că nu vreau să vorbesc despre asta și s-a interpretat că eu nu îmi doresc să fac parte din echipa națională, ceva de genul. Dimpotrivă, pentru mine este o onoare, o plăcere și mereu voi veni cu inima deschisă pentru a reprezenta România”, a spus Alex Dobre pentru FRF.TV. 

Alexandru Dobre, convocat în premieră pentru România: „Sunt foarte fericit să ajut naționala cu calitățile mele”

Acum un an, tânărul fotbalist se plângea că nimeni nu îl vede și că nu e convocat la echipa națională. Într-un final, Edward Iordănescu a hotărât să-l cheme pentru meciurile cu Andorra și Belarus.

”Sunt foarte onorat și fericit să fiu aici și abia aștept să încep. Timpul a trecut foarte repede, a fost o experiență foarte plăcută (n.r. Jocurile Olimpice 2021), dar acum sunt foarte fericit să fiu chemat la prima reprezentativă, să arăt ceea ce pot și să ajut naționala cu calitățile mele și cu ceea ce pot.

Pentru mine cea mai importantă este victoria, dar dacă pot să aduc ce am mai bun eu jocului, dar cel mai important este să îmi pun calitățile în slujba echipei și să luăm toate cele trei puncte”, a mai spus Dobre.

Publicat: 26 03. 2023, 00:12
Actualizat: 26 03. 2023, 00:39