Alții

Primăvara ’99. Pițurcă dădea din colț în colț. Fusese huiduit după un 0-0 acasă cu Slovacia. Naționala scârțâia din toate încheieturile, iar Euro din Țările de Jos se îndepărta. Și urma Ungaria. După ce inventase un libero pentru Craiova Maxima și națională, pe Costică Ștefănescu, într-un miez de noapte Adrian Păunescu îi smulgea un „da” lui Hagi, reintroducându-l în circuitul naționalei.

În redacții, dimineața e dintr-o dată luminoasă, se refac calculele cu Ungaria. Care tot nu ies, strivite de tradiția întâlnirilor directe, de la Ozon și Dobrin la zi. Ioan Chirilă era nedumerit, nu pricepea legătura și a replicat: bine, dar Hagi nu a jucat niciodată împotriva Ungariei!…

Nici Mutu împotriva Franței sau Cociș contra Italiei la un turneu final. Statistica rece și plumburie a întâlnirilor directe all time cu oricare partener din grupă nu le face cu ochiul tricolorilor în niciun caz. Admirabilă meteahnă, lupii tineri nu dau doi bani pe tradiție. Și Chivu, Contra, Fl. Petre sau Mutu au fost tot niște puști obraznici la Euro 2000, ultima zi senină a naționalei. N-au bocit de mila generațiilor lui Bölöni sau Răducioiu care nu trecuseră de grupe. Ei nu jucaseră împotriva Germaniei sau a Angliei. Ei erau alții.

Publicat: 29 05. 2008, 01:56