„Am depus toate dovezile”. Ce au făcut avocații celor din Kosovo în procesul cu România de la UEFA

SURSA FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Bajram Shala, managerul echipei naționale din Kosovo, a fost contactat pentru a oferi noi detalii despre scandalul izbucnit la partida cu România, în urma căruia UEFA a deschis o anchetă.

Oficialul kosovar a transmis că forul european nu a răspuns până acum solicitărilor, dar s-a declarat încrezător cu privire la verdictul pe care l-ar putea obține echipa de avocați.

Kosovo crede cu tărie că poate învinge România la UEFA

Naționalele de fotbal din România și Kosovo așteaptă verdictul UEFA în privința procedurilor disciplinare care au fost deschise după partida de vineri, 15 noiembrie 2024, care s-a disputat pe Arena Națională.

Jocul nu s-a terminat conform regulamentului, deoarece în minutul 90+4, la scorul de 0-0, kosovarii au abandonat. Aceștia au fost nemulțumiți de câteva scandări de tipul „Serbia, Serbia”, care s-au auzit din tribune, astfel că au decis să plece la vestiare și să nu mai revină pe teren.

Deși regulamentul spune clar că România ar trebui să câștige cu 3-0 la masa verde această partidă, kosovarii sunt încrezători că echipa lor de avocați va putea răsturna situația. Vestea a fost oferită de Bajram Shala, managerul naționalei din Kosovo, care a fost contactat pentru a oferi noi detalii:

Încă nu există nicio decizie din partea UEFA cu privire la meciul din România. Dar am depus toate dovezile, iar echipa noastră de avocați lucrează din greu pentru a face dreptate țării”, a transmis răspicat Bajram Shala, citat de Telegrafi.com.

În continuare, oficialul kosovar a spus că el și ceilalți compatrioți ai săi s-au simțit insultați în deplasarea de pe Arena Națională:

Statul Kosovo nu va permite niciodată să fie insultat, nici pe bază rasială, nici pe orice altă bază. Federația de Fotbal din Kosovo (FFK) crede în dreptate și nu vom înceta să ne cerem drepturile”, a completat managerul naționalei din Kosovo.

La fel de multă încredere plutește și în tabăra României

În tabăra adversă, cea a României, plutește la fel de multă încredere, după cum a lăsat de înțeles Mircea Lucescu. Imediat după partida România – Cipru 4-1, ultima din campania de Liga Națiunilor, selecționerul a fost chestionat și despre procedura disciplinară deschisă de UEFA. În replică, legendarul antrenor român a spus că verdictul nu poate fi decât unul singur:

În mod normal este 3-0 pentru noi. Dacă ar da o altă decizie, ar fi îngrozitor pentru fotbal. Pentru că înseamnă că nu mai există regulament şi oricine şi-ar putea face de cap în fotbalul european sau mondial. Un papagal pe acolo zice ceva prin tribună, se retrage echipa pentru că l-a făcut negru sau nu ştiu ce. Nu, nu se poate aşa, există o limită”, a răbufnit Mircea Lucescu, la conferința de presă de după România – Cipru 4-1.

Publicat: 19 11. 2024, 11:28