„Am jucat bine!”

Victor Pițurcă a spus după meciul de aseară că rămâne în continuare antrenorul echipei naționale și consideră că România a jucat bine cu Serbia.

Domnule Pițurcă, ce spuneți de meci?
Din păcate, am pierdut, dar asta se știe, nu?

Au fost, din nou, fazele fixe…
Da, asta spune totul, o echipă care nu ajunge la poarta noastră, dar care ne-a dat două goluri din faze fixe, ce ar mai fi de zis?

Jocul nostru cum vi s-a părut?
Eu zic că fotbaliștii noștri și‑au făcut datoria, au jucat bine… Dar când într-un meci primești trei goluri, este greu să mai obții victoria…

Arbitrajul?
Nu prea îmi place să-l cometez, dar îmi pare rău, pentru că am fi putut marca și al treilea gol, plus că ne-a fost refuzat și un penalty.

Mutu?
A încercat mult, păcat că nu a reușit și să înscrie, însă a dat o pasă excelentă, la golul lui Marica.

L-ar fi anihilat Goian mai bine pe Zigic?
Păi eu zic că Zigic n-a excelat, ce ne-a costat au fost, cum am mai zis, golurile din fazele fixe.

Serbia a fost un adversar puternic?

Da, ăsta e jocul, cu un așa adversar se poate întâmpla orice și, dacă nu faci marcaj bine, ești imediat taxat.

V-a impresionat Cristi Tănase?
El este un câștig pentru echipa națională. Nu regret alcătuirea primului „11“, poate n-am avut fler, dar trebuie să recunosc că am stat până în ultima clipă cu gândul să-l bag titular. Este tehnic, are un fizic cu care poate face față oricărui adversar și cred că în scurt timp va deveni titular la echipa națională.

Ați vorbit cu băieții după meci?
Da, le-am zis la vestiar că viața merge înainte, i-am văzut afectați, dar trebuie să țină capul sus.

 Meciul cu Austria?

Am un lot de 22 de jucători, mai puțin Costea, dar va reveni Goian, încă nu știu cât de lovit este Contra.

V-a plăcut cum a jucat Contra?
Da, a făcut un meci excepțional și merită felicitări.

Șansele de calificare?

Sunt mici. Primul loc este oricum departe, dar în grupă se vor mai întâmpla multe surprize.

Se tot vorbește de înlocuitorul dumneavoastră…

Deocamdată eu sunt antrenorul echipei naționale și pregătim meciul cu Austria. Ă‚sta e fotbalul, nu suntem Brazilia sau Argentina, ca să batem tot…

 Pe Max Nicu nu l-ați folosit.
Era normal ca Maximilian să nu se integreze așa de repede, dar probabil că pentru meciul cu Austria voi opera câteva schimbări față de formula de astăzi.

 

Costea, suspendat cu Austria

Florin Costea a avut aseară una dintre cele mai slabe evoluții din ultima perioadă și a fost înlocuit de Victor Pițurcă în minutul 63. Pe lângă jocul slab, Costea a primit aseară și un cartonaș galben. Cum acesta este al doilea în aceste preliminarii, după cel pe care l-a încasat cu Insulele Feroe, atacantul va fi suspendat miercuri, contra Austriei.

 

Mutu, cu ghete noi

Căpitanul de aseară al naționalei, Adrian Mutu, și-a inaugurat noile perechi de ghete Nike la partida România – Serbia. Dacă pe precedentele era inscripționat numele primilor doi copii, Mario și Adriana și au ajuns la olteanul Florin Costea, care le-a folosit și aseară, pe acestea „Briliantul” a adăugat și numele ultimei venite pe lume, Maya Vega.

 

 

45 de meciuri are Victor Pițurcă la națională în actualul mandat

27 de jocuri s-au încheiat cu victoria tricolorilor…

7 meciuri s-au terminat la egalitate

11 partide au fost câștigate de adversarii României

 

"România are o echipă bună, talentată, dar a jucat sub o mare presiune și asta s-a văzut. Terenul dificil a influențat negativ ambele echipe, dar cu atât mai mult România, care era cea care trebuia să construiască. Cu Serbia eu nu urmăresc doar calificarea, ci și clădirea unei echipe cu personalitate, care să domine orice adversar", Radomir Antic, selecționer Serbia


"Ca să ne putem califica, trebuie să câștigăm toate meciurile pe care le mai avem de jucat. Din păcate, de ce ne-a fost frică n-am scăpat, adică de fazele fixe", Ionuț lupescu, director general FRF

Publicat: 29 03. 2009, 09:14
Actualizat: 29 03. 2009, 11:57