Am scăpat cu fața curată. Nord-irlandezii, periculoși de două ori în primele 45 de minute ale meciului de pe Național Arena
Primele 45 de minute din noul mandat al lui Anghel Iordănescu pe banca tehnică a echipei naționale au fost unele antrenante. Tricolorii și-au creat o ocazie imensă, ratată de Chipciu, și au dominat mijlocul terenului în cea mai mare parte a reprizei.
De cealaltă parte, nord-irlandezii au avut două momente în care au pus cu adevărat în pericol poarta apărată de Ciprian Tătărușanu. Mai întâi în minutul 16, la doar câteva secunde după ratarea lui Chipciu, Brunt a scăpat pe contraatac, dar șutul său, din unghi, a ocolit bara. Al doilea moment periculos a venit pe finalul reprizei, în minutul 45, când Lafferty, atacantul în care britanicii își pun cele mai mari speranțe, a construit excelent o fază pe partea dreaptă a apărarii noastre, dar finalizarea a fost una slabă, care i-a permis lui Tătărușanu să intervină la colțul scurt.
Articol scris de Cristian Voicu