„Am scăpat de dracu și dăm de mă-sa!” Prima reacție dinspre echipa națională după ce Benzema a fost lăsat în afara lotului pentru EURO: „Va fi un atu pentru noi”
Știrea conform căreia Karim Benzema nu se va afla în lotul Franței pentru EURO 2016 nu-l bucură foarte tare pe Daniel Isăilă, unul dintre cei trei antrenori secunzi ai echipei naționale.
Fostul antrenor de la Astra consideră că absența atacantului de la Real Madrid va fi un avantaj pentru România în meciul de deschidere al turneului final din Franța, dar este îngrijorat de aria mare de selecție a lui Didier Deschamps. Nu mai departe de miercuri seară, Antoine Griezmann, atacantul lui Atletico Madrid, a marcat de două ori în victoria echipei sale, 2-0 cu Barcelona.
Isăilă a vorbit și despre misiunea sa și a colegilor din staff-ul tehnic de a alege lotul pentru EURO 2016. Secundul naționalei a dezvăluit că fotbaliștii urmăriți sunt, în mare, aceiași de la începutul campaniei de calificare.
„Avem noi o vorbă, scăpăm de dracu și dăm de mă-sa. Îl pot înlocui pe Benzema, e adevărat că este extrem de valoros, dar va fi un atu pentru noi. Noi urmărim aceiași jucători de la începutul campaniei de calificare, e o listă destul de largă. Important e ca ei să joace și să ne facă nouă sarcina cât mai grea, să fie alegerea cât mai dificilă pentru noi”, a spus Isăilă la ProSport Live.
Karim Benzema (28 de ani), atacantul francez de la Real Madrid, a postat, miercuri, un mesaj pe pagina personală de Facebook în care își anunță fanii și susținătorii că, „din păcate”, nu va fi convocat la Campionatul European găzduit de Franța în această vară.
Fostul jucător de la Olympique Lyon este implicat într-un scandal de șantaj sexual, împreună cu Mathieu Valbuena, colegul său de la naționala Franței. Benzema l-a șantajat pe Valbuena, susținând că va face publice imagini intime cu el și iubita sa. În urma acestui scandal, selecționerul Didier Deschamps, a renunțat să-l mai convoace.
„Din păcate pentru mine și pentru cei care m-au susținut și mă susțin în continuare, nu voi fi selecționat în lotul jucătorilor pentru Campionatul European din Franța”, se arată în mesajul postat de Karim Benzema pe contul personal.