Am scăpat de iadul de la Budapesta!** Federația Maghiară de Fotbal a fost sancționată de FIFA, iar Ungaria – România se va disputa cu „porțile închise”

Am scăpat de iadul de la Budapesta!** Federația Maghiară de Fotbal a fost sancționată de FIFA, iar Ungaria - România se va disputa cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătorii echipei naționale sunt de părere că aportul fanilor maghiari ar fi făcut ca meciul să fie mult mai greu

Poate cel mai important meci al naționalei lui Victor Pițurcă în actuala campanie de calificare la Campionatul Mondial de fotbal din 2014, cu Ungaria, de la Budapesta, a căpătat o turnură neașteptată după decizia de aseară a FIFA. La partida de pe 22 martie, accesul fanilor pe stadion va fi interzis. Astfel, fotbaliștii maghiarii vor fi lipsiți de suportul a zeci de mii de oameni. Totodată, planurile românilor care doreau să facă deplasarea la Budapesta, pentru a susține tricolorii, au fost date peste cap.

Măsura luată de forul mondial vine în urma meciului pe care Ungaria l-a disputat împotriva Israelului, pe 15 august 2012. La acea partidă amicală, încheiată cu scorul de 1-1, un grup de suporteri maghiari a avut un comportament rasist, anti-semit și a dat naștere unor provocări politice în momentul în care a afișat două steaguri ale Iranului. În plus, Federația Maghiară a fost amendată cu suma de 40 de mii de franci elvețieni. FIFA a precizat în comunicatul oficial că în cazul în care fanii maghiari vor recidiva pe viitor, Ungaria riscă să fie exclusă din preliminarii.

„Acum avem un avantaj”

Vestea venită de la FIFA poate fi privită cu ochi buni de oficialii Federației Române, știindu-se foarte bine rivalitatea care există între cele două echipe naționale. Maxim crede că decizia luată de forul mondial este în avantajul echipei naționale a României: „Ca fotbalist, îți dorești să simți încărcătura unui astfel de meci, dar cred că este o palmă dată echipei Ungariei. Probabil se bazau foarte mult pe suportul fanilor. Acum avem un avantaj în fața lor”.

Ofițerul de presă al FRF spune că așteaptă din partea FIFA un mesaj clar în care să fie informați că fanii români nu pot face deplasarea în Ungaria. „În acest stadiu, fără a avea o comunicare oficială a FIFA către FRF, nu putem decât să ne pară rău de suporterii care ar fi putut să ne încurajeze la Budapesta. Să vedem care sunt consecințele deciziei vizavi de noi”, a declarat Paul Zaharia. Ultima confruntare dintre Ungaria și România, un amical, a avut loc la Budapesta, pe 12 august 2009. Atunci, naționala pregătită de Răzvan Lucescu s-a impus cu 1-0.

Nu mă așteptam la o astfel de decizie. Am crezut că am scăpat de o suspendare, mai ales că meciul a fost acum șase luni. Ne așteptam la un avertis­ment și la o amendă, dar atât. E un mare dezavantaj pentru noi
Sandor Egervari, selecționer Ungaria

Decizia FIFA nu influențează în niciun fel fanii români, aceștia neputând să achiziționeze niciun bilet pentru meciul de la Budapesta până în prezent

E un mare avantaj! Sigur e! Cunosc bine publicul maghiari și știu ce vorbesc!
Emerich Ienei

În cadrul Comisiei de Disciplină a FIFA de ieri, Bulgaria a primit o amendă de 35.000 de franci elvețieni și va juca un meci cu porțile închise din cauza comportamentului rasist pe care l-au avut fanii la adresa unui fotbalist de culoare din naționala Danemarcei

De la ultima victorie a Ungariei împotriva României au trecut aproape 32 de ani, aceasta înregistrându-se pe 13 mai 1981, scor 1-0

În 1972, România a pierdut calificarea în semifinalele Campionatului European după o triplă de foc împotriva maghiarilor: 1-1, 2-2, 1-2

Zoltan Gera lipsește tot sezonul!

Victor Pițurcă a mai primit ieri o veste bună. Unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai maghiarilor, căpitanul Zoltan Gera (33 de ani), nu va fi prezent pe gazon la partida cu naționala României din 22 martie. Mijlocașul va lipsi tot restul sezonului din cauza unei accidentări la genunchi suferite în meciul de Cupa Angliei, contra lui QPR. Acesta va fi supus unei intervenții chirurgicale, iar oficialii lui West Bromwich spun că nu vor mai conta pe serviciile atacantului în acest campionat.

Adrian Costeiu / Redactor
Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la Culturism
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la Culturism
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×