Am spionat Grecia pentru Pițurcă. Jurnaliștii din Atena prezintă detalii neștiute din cantonamentul lui Ranieri și ne explică cum poate fi învinsă naționala elenă
- Punctul slab al naționalei Greciei în acest moment pare să fie linia de mijloc, acolo unde sunt soluții puține și nu de cea mai mare calitate, susțin jurnaliștii eleni
- Salpingidis – Mitroglou – Samaras pare să fie tridentul ofensiv cu care Claudio Ranieri va încerca să penetreze defensiva românilor
- Jurnaliștii greci susțin că atmosfera în lot nu este cea mai bună, jucătorii și staff-ul lui Ranieri fiind încă în momentele în care încearcă să își dea seama ce vor unii de la alții
Debutul României în preliminariile pentru Euro 2016 este împotriva Greciei, echipă de care se leagă cele mai urâte amintiri recente pentru suporterul echipei naționale a României, eliminarea din barajul pentru Cupa Mondială din Brazilia. Tocmai din cauza faptului că am jucat recent cu grecii, ProSport a căutat soluții cu privire la o abordare diferită a discuțiilor clasice de genul „cum putem să îi batem?”, „cine sunt cei mai buni jucători ai lor?” sau „ce diferență este între Grecia din 2013 și cea din prezent”. Astfel, am apelat la ajutorul a doi jurnaliști cu experiență în media sportivă din Atena pe care i-am rugat, cu promisiunea că le vom ascunde numele reale, să ne dea cât mai multe detalii despre echipa lui Ranieri. Cererea de a le ține numele secret a fost justificată prin faptul că nu vor, în cazul în care Grecia ar fi învinsă, să li se reproșeze că au „trădat”. Începând de la atmosferă, trecânt prin așezări tactice și terminând cu opinii, cei doi jurnaliști – John și Dimitris – au oferit ProSport din secretele naționalei Greciei, selecționată pe care au urmărit-o și spionat-o intens în ultimele zile.
„E o atmosferă stranie în cadrul lotului de la echipa națională pentru că e prima acțiune oficială fără liderii echipei din anii precedent. Karagounis și Katsouranis erau și ultimii dintre cei rămași din echipa care a câștigat Euro 2004, mie mi se pare că nu mai există repere concrete pentru actuala echipă. Cam cum a fost la voi când s-a retras Hagi„, spune John, redactor-șef la un ziar de sport din Atena. „E ciudat și pentru că suntem la primele zile cu Ranieri antrenor. El abia acum încearcă să își cunoască jucătorii, iar jucătorii încearcă să înțeleagă ce vrea Ranieri să joace„, mai completează jurnalistul.
Karagounis, aici în duel cu Vlad Chiricheș la barajul pentru CM 2014, a lăsat un gol la fel de mare în naționala Greciei precum, susțin jurnaliștii eleni, retragerea lui Gheorghe Hagi de la naționala României. Foto: Mediafax
Chiar dacă antrenorul Italian abia a luat contact cu lotul, se pare că obstacolele vor fi trecute mai ușor datorită muncii staff-ului acestuia din ultima perioadă. „Cea mai mare problemă a lui Ranieri e că are doar câteva zile să le explice clar fotbaliștilor ceea ce vrea de la ei. Nu mai spun de inerentele bariere lingvistice care nu pot fi reglate așa repede. Totuși, el îi știe foarte bine pe băieți pentru că staff-ul lui a văzut și analizat fiecare meci din campania de calificare la Euro 2014. Meciurile din grupă și cele de la turneul final din Brazilia. Ah, să nu uit, inclusiv meciurile cu voi de la baraj„, spune Dimitris, un alt reprezentant media care acoperă evenimentele de la Grecia – România. Aici putem completa cu o informație de la Victor Pițurcă. După discuția cu Dimitris, i-am spus selecționerului României că Ranieri a analizat video jocurile de anul trecut cu România de la baraj. „Echipa noastră de atunci nu o să mai prea semene cu cea pe care o vom folosi acum. Sigur, studiul lui nu e irelevant, mai ales că sunt convins că a văzut și alte jocuri ale noastre„, a replicat Pițurcă.
Respect România în măsura în care respect fiecare adversar al Greciei. Va fi nu doar un meci greu, ci o campanie grea de calificare, dar am arătat în ultimii ani cât suntem de determinați și sunt sigur că vom reuși să mergem la turneul final din Franța
Georgios Samaras, atacant WBA
Samaras (clar, în centrul imaginii) este unul dintre cei mai periculoși oameni din ofensiva Greciei. Transferat recent de la Celtic Glasgow la WBA, Samaras nu va lipsi din „11”-le de start al lui Claudio Ranieri
În ceea ce privește tactica pe care Claudio Ranieri va încerca să o pună în practică, jurnaliștii cred că va fi vorba despre un soi de 4-3-3 cu doi închizători. „Așa a părut să joace la meciurile-școală din timpul antrenamentelor, iar problemele serioase par să fie la centrul terenului. Acolo e șansa voastră. Nu e definitiv, însă ceea ce putem spune cu siguranță este faptul că va folosi aceeași linie defensivă pe care fostul selecționer, Fernando Santos, a folosit-o la Campionatul Mondial„, spune John. Și nici nu ar avea de ce să schimbe ceva, am putea completa. Karnezis în poartă, Torosidis fundaș dreapta, Cholebas pe stânga, Papastathopoulos și Manolas în centrul apărării. Adică 4 fotbaliști din Serie A și unul din Bundesliga!
Trio ofensiv de excepție: Salpingidis – Mitroglou – Samaras
Un alt compartiment deosebit de puternic este cel ofensiv, acolo unde Ranieri plănuiește să titularizeze trei jucători de excepție, spun jurnaliștii greci. „În primele antrenamente a jucat cu Mitroglou în centru, Salpingidis pe dreapta și Samaras pe stânga„, spune John. „Marele semn de întrebare este la mijloc, acolo unde nu îi mai are pe Karagounis și pe Katsouranis, iar Maniatis este accidentat. Are soluții, dar abia înaintea partidei va decide pe cine va folosi. Trebuie să vă spun de Diamantakos, fotbalist convocat în premieră, un atacant excelent! A fost în formă în amicalele verii pentru Olympiacos și a avut evoluții foarte bune la naționala Under 21 a Greciei„, completează Dimitris. Concluzia reprezentanților presei din Grecia este, în mare, aceeași. România are șanse acum, mai mult decât la baraj, să depășească o echipă a Greciei lăsată fără reperele Karagounis și Katsouranis. Ranieri a avut numai patru antrenamente complete cu lotul, iar cel mai probabil ghidajele luate de italian sunt cele de la barajul de anul trecut, moment din care se presupune că echipa României a evoluat și cea a Greciei a suferit modificări serioase.
0 spectatori vor susține Grecia în partida cu România din tribunele stadionului Karaiskakis din Pireu. Arena este suspendată, iar românii vor fi feriți de atmosfera incendiară cu care au obișnuit grecii
FOTO: Bogdan Iordache