Ambiția lui Săpunaru!** „Mă voi simți împlinit dacă leg victoriile și la națională”
Cristi Săpunaru (27 de ani) a cucerit trei trofee în acest sezon
cu FC Porto, dar nu e pe deplin împlinit. Cel puțin așa susține el!
Fundașul care a mângâiat cupa Ligii Europa după finala cu Braga
(scor 1-0) așteaptă să-și completeze colecția cu o victorie
importantă la națională. Vineri e ocazia ideală!
Cristi, ești unul dintre tricolorii cu cele mai multe
succese în acest sezon. Încerci să aduci această stare și la echipa
națională, care n-a mai bifat un succes major de
mult?
Pot spune că după ce am câștigat cu FC Porto finala Europa League,
gândurile mi s-au îndreptat spre națională. Imediat am pus pe pauză
bucuria succesului cu Porto și mi-am propus să mă bucur din nou
după Bosnia, pentru o reușită la națională pe care ni-o dorim cu
toții atât de mult.
E final de sezon, jucătorii sunt obosiți. Au fost și o
mulțime de discuții în jurul naționalei. Putem bate Bosnia în
aceste condiții?
De ce nu? Putem și vrem să câștigăm! E foarte important pentru
fotbalul românesc să revenim cu naționala acolo unde am fost. Apoi,
un fotbalist nu se simte cu adevărat împlinit decât atunci când își
dublează succesul de la club cu cel de la echipa națională. Sunt
două tipuri de bucurie diferite, dar care se completează.
„Atmosfera la
națională, OK”
Cum e atmosfera de la națională?
Foarte OK.
În trecut, ai fost implicat în câteva incidente la
națională...
Mă aflu într-un moment prea bun al carierei și nu vreau să vorbesc
despre astfel de întâmplări. Prefer să discut despre ce a fost
pozitiv, despre realizări, despre proiecte. Iar acum vreau să leg
victorii și cu echipa
națională.
După victoria din finala Europa League,
câteva cluburi importante din Italia au început să se intereseze de
tine. Se aude că te-ar dori AS Roma și Lazio…
Sunt onorat că asemenea cluburi se interesează de mine. Deocamdată
eu sunt la FC Porto și sunt fericit. Dacă însă în viitor va exista
o ofertă bună atât pentru mine, cât și pentru club, voi analiza. Mă
voi consulta cu reprezentantul meu și vom opta pentru cea mai bună
variantă.
„Am fost
și voi rămâne rapidist”
Mai ești reprezentat de frații Becali?
Cu frații Becali am avut un angajament care s-a încheiat. A fost o
colaborare bună, dar am decis să continui cu alt impresar.
Cu cine?
Cu Pietro Chiodi (n.r. – italianul care îl reprezintă și pe Adi
Mutu).
Cum comentezi retragerea lui Cristi Chivu?
Important în acest moment este ca grupul de la națională să strângă
rândurile. Eu sunt doar un jucător, nu pot comenta deciziile
colegilor mei. Cristi este însă un fotbalist mare, de la care toți
au ce învăța.
Ai urmărit campionatul românesc?
Atât cât am putut. Mă bucur că Marian Rada a reușit să califice
Rapid în cupele europene. Am fost mai atent la Rapid, pentru că
sângele apă nu se face. Am fost și voi rămâne un rapidist.
51 de
meciuri a jucat Săpunaru în tricoul Rapidului în
Liga I (între 2006 și 2008), pentru care a marcat două goluri
7
partide a bifat Săpunaru la națională, ultima fiind
cea de la Paris (0-2 cu Franța), de anul trecut
10
trofee a cucerit Săpunaru în carieră: două cu Rapid
(Cupa și Supercupa în 2007) și opt cu FC Porto (Europa League 2011;
campionatul în 2009, 2011; Cupa în 2009, 2010, 2011; Supercupa în
2009, 2010)
„Suflet pentru
suflet”
Pe 1 iunie, tricolorii și membrii staff-ului tehnic al naționalei
de fotbal vor participa la spectacolul caritabil „Suflet pentru
suflet”, care va avea loc în sala „Marin Preda” a Centrului
Cultural al M.A.I. din Capitală. Showul se află la treia ediție și
este organizat în beneficiul copiilor din trei centre de plasament
bucureșene.