Echipa națională a României va întâlni, în data de 6 februarie, de la ora 21.00, pe Estadio Municipal din Marbella (Spania), reprezentativa Australiei, într-un meci amical, informează frf.ro.
Aceasta va fi prima partidă a României contra naționalei Australiei (locul 36 în clasamentul FIFA, trei poziții sub naționala României).
Confruntarea este ultima pentru tricolorii antrenați de Victor Pițurcă înaintea jocurilor cu Ungaria (22 martie, pe stadionul Puskas Ferenc din Budapesta) și Olanda (26 martie, pe Amsterdam ArenA), respectiv pentru „canguri” înaintea meciului cu Oman (26 martie, la Sydney), toate în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale din 2014.
Cu patru zile mai devreme, în 2 februarie, de la ora 21.45, România va întâlni, la Malaga, Polonia, ambele echipe urmând să alinieze exclusiv jucători din campionatele țărilor respective.
Delegația României se va deplasa în cantonamentul de la Gran Hotel Elba&Thalasso Spa din Estepona (Spania) în ziua de 27 ianuarie, urmând să revină în țară în 7 februarie.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER