Site-ul federației din Chile a publicat o informație prin care anunța un meci amical cu naționala României, în luna mai. Pe lângă naționala lui Alexis Sanchez, „tricolorii” ar fi trebuit să joace și cu Uruguay.
Mircea Sandu spune însă că organizarea celor două partide n-a fost parafată. Și asta din cauza unei rupturi care există între Victor Pițurcă și Anghel Iordănescu. „Generalul” l-a sunat pe selecționer să-l anunțe de oportunitatea celor două meciuri amicale, dar Victor Pițurcă nu i-a răspuns. Mircea Sandu spune că este o situație deranjantă și anormală.
„Acum 10 zile un agent a propus în luna mai două meciuri în America de Sud. L-am informat pe Anghel Iordănescu și i-am zis să ia legătura cu Victor Pițurcă, pentru că așa este normal. Din păcate, Piți nu i-a răspuns lui Iordănescu. Nu s-a semnat nimic, nu s-a stabilit nimic, pentru că avem nevoia de opinia selecționerului, de cea a jucătorilor – care intră în vacanță în pauză – trebuie să vedem cum e calendarul, avem nevoie de toate aceleași lucruri. Este eronată informația apărută pe site-ul federației din Chile.
În orice caz, nu se poate lua o decizie pentru aceste amicale cu Victor Pițurcă. Din păcate, Anghel Iordănescu l-a sunat de mai multe ori, dar n-a răspuns. Mi se pare anormal să nu-i răspundă, dar probabil că nu-i știe numărul de telefon„, a declarat Mircea Sandu la DigiSport.
Președintele FRF a fost întrebat și despre măsurile care s-ar impune în cazul în care unii jucători ar refuza convocarea în cazul în care turneul din America de Sud va fi pus la punct, așa cum s-a întâmplat în precedentul caz:
„Jucătorii care refuză să vină la echipa națională, indiferent despre ce meci este vorba, nu trebuie să mai calce pe acolo, este o opinie. Naționala este în căutări. Avem acest meci cu Argentina, a apărut această variantă cu amicalele din mai, chiar dacă nu este dată FIFA. Ca să facă astfel de turnee, să-l întrebați și pe Lucescu, cât au cântărit aceste turnee în America de Sud pentru experiența echipei naționale”, a mai spus Mircea Sandu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER