Amicalul cu România, decisiv pentru Sabella: „Este un meci foarte important. Stabilim 11-le pentru CM” Ce a spus despre condamnarea lui Popescu
- Naționala se pregătește pentru un meci de sărbătoare, la o zi după ce întreg fotbalul românesc a fost zguduit de decizia în „Dosarul transferurilor„, în care opt oameni de fotbal au fost condamnați la închisoare.
- Torje și Compania vor juca împotriva naționalei lui Messi, într-unul dintre cele mai importante amicale din ultimul timp ale României.
- Selecționerul Argentinei, Alejandro Sabella, a declarat că meciul de pe National Arena este foarte important și că acesta îl va ajuta în stabilirea echipei pentru Mondialul din Brazilia.
- România – Argentina este programat miercuri, de la ora 21.00, pe Arena Națională.
„Suntem pregătiți pentru meciul împotriva României. Cu toate că sunt foarte mulți jucători care au jucat în ultimele zile în ligile lor, luăm în serios meciul. Este unul foarte important, înainte de Campionatul Mondial. Cel mai impoartant lucru este că am reușit să reîntregim echipa. În urma antrenamentului de azi sper să am la dispoziție tot lotul. Stabilim primul 11 după antrenamentul de azi, un prim 11 pe care îl vom folosi la partidele din cadrul Campionatului Mondial. Aguero, dacă se va simți bine, va intra în 11-le de bază”, a declarat Alejandro Sabella la conferința de presă de azi.
Ce spune despre naționala lui Pițurcă și cum a comentat condamnarea lui Gică Popescu
„Așa cum vă dați seama, România are potențial tehnic. Are jucători tineri care promit. Obiectivul lor știu că este calificarea la CE din 2016. Nu avem nicio intenție de a vizita orașul. O să vedem Cupa Mondială în Brazilia. Știam că mâine dimineață sunt alegeri la Federația Română de Fotbal și că unul dintre candidați, cu mari șanse, este și Gică Popescu. Dar nu știam că a fost astăzi condamnat la închisoare. Habar nu aveam că se număra printre oamenii care au fost astăzi condamnați”, a mai spus argentinianul.
„Sperăm ca la turneul final să ne clasăm cât mai sus posibil. Jucătorii noștri, prin calitățile pe care le au, sperăm să ducă Argentina acolo unde cred că îi e locul, sus„, a mai declarat selecționerul Argentinei.
Pițurcă: „Obiectivul nostru este să nu pierdem meciul”
„E primul meci din acest an, dar și după ratarea barajului. Situația nu e așa cum trebuia să fie dacă am fi fost calificați, dar viața merge înainte. Întâlnim una dintre cele mai bune echipe din lume, dar eu sper ca la fel cum s-a întâmplat cu Belgia și Uruguay, să realizăm un joc bun și să obținem și un rezultat bun. Obiectivul meu și al jucătorilor este să nu pierdem meciul. Ar fi formidabil dacă am obține un rezultat pozitiv”, a spus Pițurcă.
România – Argentina este programat miercuri, de la ora 21.00, pe Arena Națională.