Răzvan Burleanu este pe cale să oficializeze aceeași greșeală în care a perseverat atâția ani și înaintașul său, Mircea Sandu: evitarea singurului antrenor român care este validat de rezultate, valoare și experiență drept cel mai potrivit selecționer. Ne place sau nu, la 69 de ani, Mircea Lucescu rămâne, din păcate pentru fotbalul nostru, singurul tehnician care navighează în largul fotbalului mare, departe de țărmurile micii performanțe.
Absolut toate atuurile meseriei sunt înghesuite în mâna magului.
1. De-a lungul celor aproape 40 de ani de carieră (începuți în 1977, în Divizia B, la Corvinul Hunedoara), Il Luce și-a reconfirmat de zeci de ori vocația de constructor de echipe și descoperitor de talente, exact ce se cere acum la națională. Antrenorul de la Șahtior a făcut această operațiune foarte complicată la absolut toate nivelele posibile: în liga secundă din România (a inventat Corvinul Hunedoara, pe care a promovat-o și dus-o până în Cupa UEFA, descoperindu-i și consacrându-i pe Klein, Andone, Rednic, Mateuț, Gabor); la echipa națională (pe care a preluat-o 10 ani de insuccese, într-un moment de degringoladă, a reconstruit-o aproape de la zero și a calificat-o la Euro 1984 dintr-o grupă preliminară infernală, lăsând acasă campioana mondială Italia, vicecampioana europeană Cehoslovacia și Suedia); la Dinamo, unde i-a promovat pe Stelea, Prunea, Sabău, Lupu, Lupescu, Vaișcovici, Răducioiu și cu care a jucat semifinalele Cupei Cupelor în 1990; în Serie A, la vremea respectivă cel mai tare campionat al lumii, unde a antrenat atât echipe mici (Pisa, Brescia, Reggiana) cât și o echipă mare (Inter Milano); în Turcia, unde a luat titlul cu Galatasaray și Beșiktaș, reconstruind aproape de la zero prima dintre echipe și câștigând Supercupa Europei; în Ucraina, unde a detronat de un deceniu supremația legendarei Dinamo Kiev pentru a transforma Șahtior Donețk într-o echipă care contează în Liga Campionilor și ultima câștigătoare a Cupei UEFA.
Mircea Lucescu are de partea sa performanțele, dar acest lucru nu e suficient în fotbalul românesc. Acum pregătește Șahtior Donețk, în Ucraina
2. Este singurul antrenor român care a demonstrat și confirmat capacitatea de organizator. Este exact ceea ce are nevoie acum federația română, într-un moment când întreaga conducere e formată din amatori: un om experimentat, în stare să pună la punct o strategie națională și federală la copii și juniori, un sistem care să favorizeze promovarea jucătorilor de valoare. Lucescu a organizat clubul Corvinul, apoi Dinamo, strategia la FRF (alături de alți oameni de valoare) la începutul anilor ”80, roadele fiind culese prin performanțele generației ”90. Ultimul său proiect de succes a fost Șahtior Donețk, echipă care s-a specializat în cumpărarea de sud-americani foarte tineri, consacrarea lor și apoi transferarea către mari echipe ale Europei.
Laszlo Bölöni este singurul antrenor, dintre cei vizați de conducerea FRF, care e școlit în străinătate, știe să descopere jucători, să facă echipe și care a obținut performanțe în fotbalul occidental. Acum antrenează Al Khor, din Qatar
3. Lucescu este singurul tehnician român validat de performanțe. Șahtior e aproape an de an în grupele Ligii Campionilor, de unde adesea reușește să se califice mai departe. Cu campionate câștigate în România, Turcia și Ucraina, o Cupa UEFA cu Șahtior și o Supercupa Europei cu Galatasaray, plus o semifinală de Cupa Cupelor cu Dinamo și o clasare cu România între primele opt naționale ale Europei, Lucescu este la ani-lumină de cei aflați acum pe lista lui Răzvan Burleanu. Luați laolaltă, Olăroiu, Zenga, Contra, Dan Petrescu și Boloni nu ajung, la nivelul trofeelor câștigate și al performanțelor din carieră, nici măcar la 25% din ceea ce a realizat Mircea Lucescu.
Ipostază obișnuită pentru Olăroiu: acoperit de bani și glorie, în umbra șeicilor, într-un fotbal care nu există și nu interesează pe nimeni. Acum antrenează la Al Ahli, în Emiratele Arabe Unite
4. Singurul care rezistă necontenit la nivel înalt de 30 de ani și, de 14 ani, singurul din România care face performanță în Europa. Toți ceilalți antrenori care-i fac cu ochiul tânărului președinte al FRF au avut doar episoade izolate, mai mult sau mai puțin concludente, în care au părut că ar putea face pasul către un nivel superior, dar ulterior au căzut iar în mediocritate.
Dintre oamenii de pe lista lui Burleanu, Bölöni pare cel mai bine plasat. A antrenat naționala tricoloră cu rezultate acceptabile, a pregătit echipe în Portugalia (unde a luat campionatul cu Sporting), Franța (s-a calificat în Cupa UEFA cu Rennes) și Belgia (a luat campionatul cu Standard Liege). Au fost însă și căderi în gol cum ar fi concedierea de la Monaco și pasul către un fotbal ca și inexistent la nivel mondial, cel din țările arabe.
Dan Petrescu și-a propus să antreneze la Chelsea, dar a ajuns la Al-Arabi, în Qatar
Ceilalți candidați stau și mai prost. Practic, pur și simplu n-au cu ce să se laude atunci când cochetează cu ideea de a prelua naționala. Zenga și-a atins apogeul carierei acum un deceniu, când a antrenat Steaua și a obținut o victorie cu Valencia, apoi a eșuat peste tot – Steaua Roșie, Catania, Palermo, Gaziantepspor, Dinamo. S-a înfundat și el în fotbalul arab, unde a antrenat echipe cu nume de posturi TV (Al Jazira) și altele de care Europa nici nu știu că există. Olăroiu se laudă cu nenumărate cupe și titluri în turneele mari și mici din același fotbal care nu produce decât petrodolari și nisip. S-a acoperit de glorie și aur la Al-X: Hilal, Sadd, Ain, Ahli. La nivelul fotbalului european, însă, rămâne antrenorul care a reușit să piardă calificarea în finala Cupei UEFA în minutul 94, după ce echipa sa condusese cu 3-0 la general. Despre Cosmin Contra e și mai greu de vorbit. E la început de drum, a antrenat Poli Timișoara și Petrolul, a câștigat un singur trofeu, Cupa României în 2013, iar acum se chinuie să confirme la un nivel superior, în campionatul Spaniei, unde Getafe, formația sa, e în permanență amenințată de retrogradare. Dan Petrescu are ceva mai multă experiență, a luat titlul cu Unirea Urziceni și a avut evoluții notabile cu această echipă în grupele Ligii Campionilor. A declarat că visul său e să antreneze Chelsea, în Anglia, dar a eșuat și el lamentabil în Golf, la Al-Arabi (Qatar), după experiențe mediocre în Rusia, la Kuban Krasnodar și Dinamo Moscova.
Cosmin Contra antrenează în fotbalul mare – campionatul Spaniei -, dar deocamdată nu e validat de performanțe. Acum antrenează la Getafe
De ce toate aceste lucruri n-au fost văzute de Mircea Sandu și par ignorate și de Răzvan Burleanu? Pretextul banilor e doar unul de fațadă, Mircea Lucescu fiind acum, în contextul războiului civil din Ucraina, o țintă accesibilă. Chiar efortul financiar mai mare decât în cazul „beduinilor” care abia așteaptă să dea năvală la națională s-ar justifica prin garanția unei munci de calitate și a unor rezultate care vor veni. Dar Lucescu senior e o persoană incomodă, care are pretenția să i se dea o largă autonomie și putere, tipul de antrenor-manager care probabil că ar intra într-un timp relativ scurt în conflict cu Chivorchian și ceilalți indivizi aduși de Burleanu. Mircea Lucescu nu face parte din găștile din fotbalul românesc, n-are proptele la Gino Iorgulescu și nici oameni care să-l perie și susțină în presă, nu e prieten cu clanul Becali și nici cu familia Reghecampf.
Walter Zenga a atins apogeul carierei ca antrenor în 2004, când a reușit să elimine Valencia cu Steaua, în Cupa UEFA. Acum e șomer
Toate acestea contează decisiv, așa cum au contat și în 1998, când a fost obligat de jocurile de culise ale familiei Becali și ale lui Mircea Sandu să se retragă din cursa pentru fotoliul de selecționer, dar și în 2000, atunci când a fost selecționer o singură noapte, înainte ca aceleași găști din fotblaul românesc să intervină și să-l schimbe cu Emeric Ienei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER