Analiza unuia dintre cele mai proaste meciuri ale naționalei din ultimii 20 de ani! **Cum ne-a curățat Răzvan

Răzvan Lucescu a comis mai multe greșeli esențiale în partida de
la Zenica. A mizat pe câțiva jucători ieșiți complet din formă,
care nu evoluează la echipele lor de club, n-a avut capacitatea să
mute jocul spre careul advers în niciun moment al jocului, a fost
preocupat doar de apărare și neinspirat la schimbări. Să analizăm
mai jos, pe rând.

1. De ce a mizat pe
fotbaliști care sunt rezerve la echipele de
club?

Una din regulile nescrise ale fotbalului este: „Nu ești titular la
echipa de club, nu ești chemat la națională”. O aplica și Pițurcă,
au suferit pentru asta Lobonț sau alte nume grele. Răzvan a reușit
performanța să titularizeze un jucător fără echipă, pe Florescu, al
cărui joc mai mult ne-a enervat decât ne-a satisfăcut, și nu numai
în Bosnia. Apoi, Deac, o mare dezamăgire la Schalke, o mână moartă
la națională. Tamaș a căzut și el fizic după pauză, tot din cauza
lipsei meciurilor, a forțat și s-a accidentat. Marica e singurul
care merită lăudat, pentru golul său spectaculos, dar nici el n-a
mai putut să alerge după minutul 60.

2. De ce n-am atacat mai
mult?

În primul rând, pentru că selecționerul și-a dovedit în multe
rânduri incapacitatea de a juca pe atac. A reușit să-i transforme
sâmbătă seara până și pe mai ofensivii Deac și Torje în doi fundași
laterali. Am jucat practic cu șase apărători, doi în centru, patru
în lateral, plus doi mijlocași care nu prea știu să paseze înainte,
Florescu și Alexa. România nu a reușit, după golul de 1-1 al
bosniacilor, să lege mai mult de două pase spre înainte! Și atunci,
cum să ajungi la poarta adversă?

3. De ce n-am ținut mingea
mai mult?

Cifrele sunt zdrobitoare în defavoarea noastră: 36%-64% la posesie,
0-10 la cornere! Nu ai posesie, nu exiști! A spus-o și Mircea
Lucescu despre CFR în primul meci din grupele Ligii, culmea,
câștigat cu Basel: „Cu posesia asta nu faci față în Champions
League!” (cifrele au fost asemănătoare cu ale României în Bosnia).
De ce nu ținem mingea? Pentru că Alexa și Florescu știu mai mult să
destrame decât să construiască, pentru că amândoi au făcut pasul
înapoi și au lăsat o distanță imensă până la atacanți. De altfel,
Mutu a sesizat „ruptura” încă din primul sfert de oră, fiind văzut
și la TV cum făcea semne disperate către mijlocași să avanseze spre
terenul advers.

4. De ce luăm mereu goluri
din faze fixe?

Din spusele celor din anturajul naționalei, Răzvan Lucescu
exersează la antrenamente numai marcajul în zonă la fazele fixe, și
nu „om la om”. S-a fript de multe ori de când e selecționer, s-a
fript și în Bosnia. 13 din cele 25 de goluri luate de România în
mandatul său au venit în urma unor astfel de situații de joc.

5. A greșit
schimbările

La 1-1, situația era oricum disperată, privind și evenimentele de
pe teren, cu o ofensivă totală a bosniacilor. Selecționerul l-a
băgat pe Cociș în locul lui Torje, primul mai defensiv, mai fricos
și mai lent decât dinamovistul. În acest moment al jocului era
nevoie de ruperile de ritm ale lui Zicu, probabil în locul lui
Deac, și de intrarea unui mijlocaș care să apară și în terenul
advers, soluția de pe bancă fiind Mureșan, și nu Ropotan, un alt
mijlocaș-fundaș. Până și Gardoș avea calități ofensive mai bune
decât Ropotan!

6. De ce ne-am retras din
minutul 1?

Pentru că antrenorul n-a avut curaj să riște nici în al 13-lea
ceas, pentru că mijlocașii au fost fricoși și pentru că Deac,
Alexa, Florescu și Torje nu au nici valoare pentru un meci atât de
important.

Concluzie: Fazele fixe,
teama de risc, preocuparea excesivă pentru defensivă, lipsa de
inspirație la schimbări nu puteau duce decât la eșec în Bosnia. Ca
să câștigi, mai trebuie să joci și fotbal!

2 meciuri oficiale a câștigat Răzvan ca
selecționer al României, cu Lituania și
Feroe

Publicat: 28 03. 2011, 08:44
Actualizat: 28 03. 2011, 14:58