Andrei Burcă, fundașul echipei naționale, a analizat meciul cu Macedonia de Nord, din debutul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din Qatar 2022, și anunță că România poate produce surpriza cu Germania, partidă programată duminică, 28 martie, pe Arena Națională.
Jucătorul de 27 de ani spune că echipa se poate mobiliza exemplar pentru un rezultat pozitiv cu „Die Mannschaft”, chiar dacă germanii au în componență jucători care evoluează la formații de top din Europa.
Fotbalistul de la CFR Cluj speră ca printr-un aport fizic desăvârșit, naționala să obțină cel puțin un punct în meciul de pe teren propriu. Burcă mizează pe determinare și concentrare maximă, peste ce a arătat România în duelul cu Macedonia de Nord, în care tricolorii s-au văzut egalați cu puțin timp înainte de fluierul final.
„Noi suntem conștienți că întâlnim o echipă foarte bună, cu jucători… cei mai buni să spun, joacă toți la echipele de top din Europa, însă noi știm că suntem un grup unit, formăm un grup puternic și trebuie să suferim pentru orice minge, să ne ajutăm între noi și doar așa putem obține rezultate. Nu putem spune că meciul cu Germania va fi unul ușor din punct de vedere fizic, știm că majoritatea jucătorilor joacă în Champions League, trebuie să ne ridicăm și noi nivelul. Pe plan mental, trebuie să intrăm determinați. Să dăm totul, doar așa putem obține ceva.
Trebuie să fim războinici, să nu avem regrete când ieșim de pe teren, să știm că am lăsat și ultima picătură de energie și cât va arăta tabela la sfârșit, vedem.
Cei de la Macedonia de Nord sunt o echipă bună, i-am simțit pe propria piele aseară, însă consider că la noi este cheia, de la 2-0 nimeni nu mai are voie să ne egaleze pe viitor, să dau un pronostic e devreme, dar cred că și ei o să facă o figură frumoasă”, a declara Andrei Burcă pentru FRF TV.
Jucătorul lui CFR Cluj spune că abia așteaptă să întâlnească reprezentativa Germaniei și promite implicare totală.
„Mereu am fost echilibrat, așa cred că este construit ADN-ul meu și tăcut… da… dacă am ceva de spus, spun, în rest nu îmi place să vorbesc doar de dragul de a o face. Nu cred că-mi impun să mă transfor la antrenamente și la meciuri, în schimb, în subconștient am ceva de a da 100% în a face un lucru, nu contează ce este, că vin la antrenament, că avem meci sau altceva. Când sunt la echipa națională chiar pot spune că mă transform pentru că reprezint țara și este cea mai mare onoare”, a mai punctat acesta.
Fundașul se declară foarte impresionat de Valentin Mihăilă, care a debutat cu gol în partida de aseară, cu Macedonia de Nord: „Am rămas impresionat de Mihăilă, îl știam de un jucător bun, am jucat contra lui, dar ce a făcut în ultimul timp în Serie A în ultima perioadă și cel puțin în meciul de aseară pot să spun jos pălăria pentru el”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER