Andrei Vochin, consilier în cadrul Federației Române de Fotbal, a anunțat că Mirel Rădoi va rămâne la echipa națională a României.
După eșecul dramatic din Armenia, scor 2-3, Mirel Rădoi a recunoscut că se gândește să își dea demisia de la echipa națională.
Echipa națională a României a înregistrat o victorie cu Macedonia de Nord și două înfrângeri, cu Germania, respectiv Armenia, în primele trei meciuri din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, din Qatar.
Întrebat dacă Mirel Rădoi va rămâne la echipa națională, în funcția de selecționer, Andrei Vochin a confirmat.
„Se bucură de suținerea Federaţiei. A fost o întâlnire în ziua sosirii din Armenia, miercuri, joi, s-a întâlnit cu Burleanu şi Stoichiţă. Au stat într-o întâlnire, o oră, două, şi a primit susţinerea celor doi, a Federaţiei. Da, rămâne la naţională.
Da, rămâne selecţionerul României. I s-a cerut un material de analiză, pe care-l să-l furnizeze cu staff-ul lui. Să îşi analizeze fiecare faptele bune şi fiecare ce a făcut”, a anunțat consilierul președintelui Răzvan Burleanu, la Telekom Sport.
România a învins cu emoții Macedonia de Nord, scor 3-2, a pierdut la limită în fața Germaniei, scor 0-1, și a fost învinsă de către Armenia, scor 2-3. Andrei Vochin a oferit primele explicații pentru aceste rezultate înregistrate de către prima reprezentativă în primele meciuri din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022.
„Jucătorii sunt ultimii vinovaţi de ce se întâmplă. Ei trebuie aduşi în starea de meci de care e nevoie. Deranjant pentru mine sau dezamăgitor e că în fiecare meci cel mai bun jucător a fost Niţă. El e constant. Mă uit pe cifre, le consult şi le las acolo.
La modul general, ce mi-a sărit în ochi după meciul cu Macedonia de Nord a fost că numărul ocaziilor de gol au fost mai mari în dreptul adversarilor, deşi am câştigat acel meci. Acel indice, la următoarele meciuri, a fost dublu, nu doar că a fost mai mare, în favoarea adversarilor. Cu Germania e de înţeles, dar cu Armenia e deranjant, că ajungi să ai jumătate din ocaziile adversarilor.
Cu Macedonia de Nord a fost acea cădere, care s-a repetat şi cu Armenia, şi cu Irlanda de Nord, şi cu Norvegia, şi cu Daum. Au tot fost lucrurile astea şi întrebarea e: e o problemă fizică? Mentală? Generală de cădere la nivelul grupului? Greul e la sfârşit, nu în prima parte. Până şi pentru suporteri e mai greu. E un consum nervos pe care trebuie să-l gestionezi în ultimul sfert de oră.
A mai fost o chestie de care mi-a fost teamă. Stanciu, un jucător pe care-l vedem cu realizări, e bun, în minutul 70 cade fizic. Pentru mine, când îmi fac analiza mea, mă uit şi văd că Stanciu nu poate juca trei meciuri la rând şi unul de 90 de minute”, a spus Andrei Vochin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER