Consilierul FRF Andrei Vochin îl vede pe Mirel Rădoi drept principalul vinovat pentru ratarea accederii naționalei României la barajul pentru CM.
Federalul consideră că selecționerul a greșit când a anunțat după victoria cu Armenia că nu își va mai prelungi contractul, declarație care a mutat atenția publică de la meciul capital cu Islanda, pe care România nu a reușit să îl câștige, 0-0.
Andrei Vochin spune că Mirel Rădoi a acționat greșit din cauza lipsei de experiență, dar e convins că orgoliile acestuia se vor topi odată cu înaintarea în vârstă.
Andrei Vochin consideră că Mirel Rădoi a fost încăpățânat când a anunțat, după meciul cu Armenia, că nu își va mai continua activitatea pe banca tehnică a reprezentativei României. Consilierul FRF e convins că declarația lui a atârnat greu în ratarea accederii la barajul de calificare pentru Cupa Mondială în favoarea Macedoniei de Nord.
Întrebat dacă lipsa de experiență a lui Mirel Rădoi și declarația de la finalul meciului cu Armenia au cântărit în ratarea calificării, consilierul FRF a confirmat: „Cred că da, şi tot din lipsă de experienţă vine. Pentru că, odată cu înaintarea în vârstă, şi orgoliile astea se mai tocesc. Orgoliile sunt bune şi încăpâţânarea e foarte bună în orice meserie. Şi mi-au plăcut tot timpul oamenii care au fost încăpăţânaţi. Dar, această încăpăţânare, când este transformată într-un soi de obsesie, îţi dăunează cu vârsta… Eu, de exemplu, eram altfel la 30 de ani. Sunt altfel acum.
Asta te ajută, de ce? Pentru că în decursul celor 20 de ani îţi dai seama câte prostii ai făcut din cauza orgoliului. Şi atunci socoteşti că pentru tot întregul e bine să laşi puţin nasul aşa, să înghiţi, să accepţi anumite lucruri şi să mergi mai departe fără a periclita tot grupul”.
Consilierul FRF Andrei Vochin pune declarația lui Mirel Rădoi pe seama lipsei de experiență și e convins că un tehnician mai în vârstă nu ar fi făcut aceeași greșeală.
„Probabil un antrenor mai experimentat nu ar fi făcut acea declaraţie. De ce spun asta? Hai să spunem că direct pe jucători nu i-ar fi afectat foarte mult, pentru că îl iubesc pe Rădoi şi îl respectă. Doar că ce s-a întâmplat după acea declaraţie? O lună de zile toată lumea a vorbit despre cine va conduce România la baraj. Care baraj, fraţilor? Nu se mai discuta despre meciul cu Islanda, se discuta despre cine va conduce România la baraj. Care baraj, Vidraru, care?
Ai generat discuţie despre cine va conduce România la baraj, cea mai mare tâmpenie în fotbal, am constatat-o cu atâta experienţă, să vorbesti despre meciul de după meciul următor. Asta mi s-a părut lipsă de… din această lipsă de experienţă s-au generat toate lucruile astea. Şi până la urmă s-au reflectat în rezultatul final”, a declarat Andrei Vochin pentru Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER