Anghel Iordănescu, atac la adresa lui Mihai Stoichiță: „Trebuie să-l aducă cu picioarele pe pământ!” + Ce spune despre Mirel Rădoi

Anghel Iordănescu, fostul selecționer al naționalei României, l-a criticat pe Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Fotbal, după ultimele rezultate obținute de „tricolori”.

Înfrângerea din amicalul cu Anglia, de duminică, a reprezentat cea de a patra partidă consecutivă pierdută de România.

România se află pe locul 4 din grupa J a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2022.

Anghel Iordănescu, atac la adresa lui Mihai Stoichiță

„Tata Puiu” consideră că naționala României nu ar trebui criticată atât de mult și îl arată cu „degetul” pe Mihai Stoichiță, despre care spune că ar trebui să-l ajute mai mult pe selecționerul Mirel Rădoi.

„Eu cred că trebuie să credem în echipa națională, în antrenorul echipei naționale. E drept că rezultatele nu ne satisfac, așteptăm altceva de la echipa națională, nici dacă am ataca selecționerul sau jucătorii în permanență n-am avea alte rezultate. Echipa națională este a noastră, bună, rea, trebuie să sperăm!

Trebuie să ne fie clar un lucru. Dacă nu o să se schimbe el, probabil că-l schimbă rezultatele. Până la urmă trebuie să avem încredere în el. Aș critica și Comisia Tehnică, aș critica președintele Comisiei Tehnice, pe Mihai Stoichiță.

Un președinte de Comisie Tehnică trebuie să-l ajute mai mult pe selecționerul echipei naționale, să aibă mai multe discuții cu el și, din când în când, să-l mai aducă cu picioarele pe pământ. În fotbal există o singură filosofie: victoria! Important e să câștigi”, a declarat Anghel Iordănescu, la Digi Sport.

Gabi Balint, reacție dură la adresa lui Mirel Rădoi

Fostul fotbalist susține că Mirel Rădoi este un om încăpățânat. Acesta este de părere că selecționerul va pleca de la „cârma” naționalei, dacă, după meciurile din luna septembrie, nu vor mai exista șanse de calificare la Campionatul Mondial.

„Rădoi e încăpățânat, nu se va schimba, așa s-a format el ca antrenor. Dar vreau să știu ce și-a propus și ce i-a reușit.

Dacă și-a propus să debuteze jucători, a reușit, sunt vreo 4, dacă și-a propus să dea mai multe goluri decât adversarul, nu i-a ieșit deloc.

În septembrie, nu mai trece nimeni cu vederea rezultatele astea, toată lumea îi va spune că nu se mai poate dacă nu vor mai fi șanse la calificare, cred că nici el nu va dori să rămână.

Va trebui să plece imediat, trebuie să-i dai șanse altui antrenor ca să pregătească cealaltă campanie”, a declarat Gabi Balint, la Digi Sport.

Publicat: 07 06. 2021, 23:08