Anghel Iordănescu pune tunurile pe Mirel Rădoi! „Cred s-a inspirat prea mult din perioada de la FCSB”. Unde crede fostul selecționer că au greșit antrenorii din staff

România a pierdut cu 2-1 duelul cu Islanda și a ratat șansa de a se califica în finala play-off-ului. Mirel Rădoi a fost aspru criticat după această înfrângere. Anghel Iordănescu a ieșit și el la atac și i-a reproșat actualului selecționer strategia din partida de la Reykjavik. A declarat că meciul nu a fost bine pregătit și a spus că Rădoi s-a inspirat, când a făcut cele trei schimbările, din tactica FCSB.

Anghel Iordănescu este ultimul selecționer care a calificat naționala României la un Campionat European. Are în palmares și o victorie categorică într-un duel cu Islanda. „Tata Puiu” a fost foarte dezamăgit de partida decisivă de la Reykjavik. Gazdele au câștigat cu 2-1 și vor lupta cu Ungaria pentru un loc la turneul final.

„Poate că niciodată o națională și un selecționer nu au fost atât de aproape de calificare. Trebuia să joci două meciuri ca să te califici. Nu am produs fotbal. Am fost inexistenți în prima repriză, iar în partea două nu am reușit să forțăm. Islanda de aseară nu este cea de acum câțiva ani. Nu am înțeles multe lucruri! Este greu de înțeles ca Sigurdsson să facă ce vrea pe teren și să nu-i acorzi prea multă atenție”, a declarat fostul selecționer al „Generației de Aur”.

Anghel Iordănescu, săgeți ironice în direcția lui Mirel Rădoi

Anghel Iordănescu a fost dezamăgit de rezultat, dar și de joc. Naționala noastră a trimis un singur șut pe spațiul porții, la lovitura de la 11 din care Maxim a redus din handicap. Fostul selecționer nu a înțeles nici schimbările lui Mirel Rădoi. La pauză, selecționerul a schimbat toată linia de atac. Alibec, Deac și Mitriță au fost înlocuiți de Pușcaș, Iancu și Ianis Hagi.

„Rămân un susținător al lui Mirel Rădoi și al naționalei. Trebuie să ne gândim acum la Liga Națiunilor, dar cu asemenea șansă nu ne mai întâlnim. Mirel Rădoi trebuie să analizeze mai bine adversarul și propria echipă. Una este Liga Națiunilor și alta este un meci oficial.

Îmi pare rău! Am crezut și cred în valoarea jucătorilor români. Sunt convins că putem obține performanțe pentru că avem jucători talentați. Nu am produs fotbal și am construit lent și previzibil. 

În repriza secundă am schimbat liniile ca la hochei, dar nu am reușit să dezechilibrăm apărarea adversă. Nu poți să speri la calificare dacă tragi un singur șut la poartă, din penalty. Cred că Mirel Rădoi a fost mai puțin inspirat și cred că s-a inspirat din perioada de la FCSB”, a mai declarat Iordănescu la Digi Sport.

Publicat: 09 10. 2020, 17:05
Actualizat: 09 10. 2020, 17:53