Anghel Iordănescu, ipoteză controversată după calificarea României la EURO 2024: „Ținând cont de funcțiile lui Burleanu la UEFA și FIFA, echipa națională a avut liniște”

Anghel Iordănescu a lansat o ipoteză controversată după calificarea României la EURO 2024, performanță obținută cu fiul său, Edi, pe banca tehnică, după cum se știe deja foarte bine.

Anghel Iordănescu, ipoteză controversată după calificarea României la EURO 2024: „Ținând cont de funcțiile lui Burleanu la UEFA și FIFA, echipa națională a avut liniște”

Fostul selecționer al României, considerat de mulți cel mai de succes din istoria primei reprezentative, a lăsat de înțeles că tricolorii ar fi avut parte de arbitraje „corecte” prin prisma faptului că Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, deține în prezent funcții importante atât la UEFA, cât și la FIFA.

„Din acest punct de vedere, jos pălăria în fața lui Răzvan Burleanu că a reușit să îl protejeze (n.r. pe Edi Iordănescu), să fie un om care poate să asigure la un anumit nivel un arbitraj corect, care să ne dea posibilitatea să jucăm.

Din acest punct de vedere, ținând cont de funcțiile lui Burleanu la UEFA și FIFA, echipa națională a avut liniște”, a spus Anghel Iordănescu, la Digi Sport.

Mesaj emoționant transmis de „Tata Puiu” pentru fiul său

Anterior, în cadrul aceleiași intervenții telefonice, „Tata Puiu” a apreciat că, odată cu performanța reușită de Edi Iordănescu sâmbătă seară, fiul său a reușit deja să îl întreacă în meseria de selecționer. 

„Nici nu știu ce să vă spun. Ați făcut o paralelă între Cardiff și Budapesta (Felcsut). Este un moment fantastic al fotbalului românesc, aveam nevoie, fanii, iubitorii fotbalului aveau nevoie de o calificare. 8 ani și, din păcate, niciun fel de speranță până acum, în ultima perioadă am început din nou să visăm. Învățăm acum, din nou, să ne mai și bucurăm.

Sincer, din punctul meu de vedere, a preluat echipa națională într-un moment extrem de delicat, un moment greu pentru fotbalul românesc. Rataserăm niște calificări pe mandatul antrenorilor anteriori lui. Echipa națională nu se mai calificase de 8 ani. Echipele de club eșuau pe linie în cupele europene. O echipă națională în derivă, cu multe probleme, de efectiv, de selecție, de atitudine și comportament.

Din acest punct de vedere, chiar pot să spun că actualul selecționer îl întrece pe fostul antrenor al echipei naționale Anghel Iordănescu. Este mai bun, a dovedit. E de discutat și am să vin cu argumente.

Ultima calificare a echipei naționale s-a întâmplat ieri cu Edi Iordănescu. Tot ce a promis, tot ce a spus până acum, și-a îndeplinit aceste promisiuni pe care le-a făcut. Actualul selecționer este, mult mai analitic decât fostul antrenor Anghel Iordănescu.

Știu cum analizează meciurile, cum le pregătește împreună cu staff-ul lui, cum muncesc pentru pregătirea din punct de vedere tehnic, tactic, cum pregătesc antrenamentele, cum analizează adversarul. O spun cu mâna pe inimă, este mult mai analitic decât mine. Să nu i se urce la cap. Nu este mai cunoscut decât mine. Dar știți de ce? Eu sunt și general (n.r. râde).

Aș vrea să repet, el a luat echipa într-un moment extrem de delicat și de greu. Nu a făcut altceva decât să reconstruiască echipa națională și spun că a reușit. A înțeles foarte bine, o echipă națională începe cu siguranța defensivă. Pornind de la organizare defensivă. Practic, el s-a asigurat că are nevoie în primul rând de liniște pe linia de fund. A înțeles că trebuie să facă un grup unit. Nu avea jucători care să decidă singuri un meci. Zic eu că a reușit. A înțeles că la echipa națională trebuie să vină jucătorul să joace cu sufletul, cu inima, nu mai există mofturi, pretenții”, a mai spus Anghel Iordănescu, de asemenea la Digi Sport.

 

Publicat: 19 11. 2023, 23:35