Anghel Iordănescu l-a „botezat” pe Stanciu: „Țin să-l remarc pe Nicușor STANCU!” Selecționerul anunță schimbări pentru meciul cu Spania: „Am menajat mai mulți jucători”

Anghel Iordănescu spune că au existat și lucruri pozitive în amicalul câștigat cu Lituania, scor 1-0, deși „tricolorii” n-au strălucit. Selecționerul l-a evidențiat pe Nicușor Stanciu, marcatorul golului, însă i-a greșit numele și l-a pronunțat Stancu.

România n-a avut un joc strălucitor cu Lituania, meci salvat de golul foarte frumos înscris de Stanciu. Anghel Iordănescu spune însă că au fost și lucruri pozitive, dar susține că jocul a fost influențat și de lipsa de omogenitate. Selecționerul naționalei i-a greșit însă numele marcatorului, pe care l-a numit Nicușor Stancu.

„Cred că pot spune că s-a încheiat cum trebuie, prin prisma faptului că am câștigat. Chiar dacă am câștigat cu 1-0, am avut multe momente bune, dar trebuie să precizez că am avut și momente moarte în echipa noastră. Trebuie să luăm în calcul și că am avut multe schimbări, am avut jucători care au debutat și țin să-l remarc aici pe Nicușor STANCU”, a declarat Anghel Iordănescu la Dolce Sport

Selecționerul României s-a plâns și de situația celor mai mulți stranieri, care prind rar echipa: „Mățel nu joacă la echipa lui de club, Torje nu mai este titularul pe care îl știam la echipa de club. Mai sunt și alții, dar o să mă opresc aici”

Iordănescu susține că a menajat mai mulți titulari în amicalul cu Lituania, iar cu Spania vom arăta altfel: „Am menajat și câțiva jucători pentru meciul cu Spania, jucători care au dus greul în meciurile din preliminarii. Vom schimba personajele la meciul cu Spania, nu sistemul”, a declarat Anghel Iordănescu la Dolce Sport.

Publicat: 23 03. 2016, 22:18
Actualizat: 23 03. 2016, 22:20